400 de copii clujeni au primit rechizite, cu ajutorul unei sponsorizări

400 de copii din centrele de zi ale organizației neguvernamentale clujene FRCCF au primit rechizite pentru semestrul al doilea. Acest lucru a fost posibil cu ajutorul unei sponsorizări în valoare de 20.000 de lei, oferită de compania SoftVision.Rechizitele au fost împărțite copiilor care frecventează cele șapte centre de zi ale organizației neguvernamentale. ”Pachetele cu rechizite au fost atent pregătite, în funcţie de clasa în care este fiecare dintre copii. Elevii au găsit în aceste pachete diferite caiete pentru discipline de studiu variate, creioane, stilouri, liniare, ascuţitori, acuarele etc. Rechizitele primite le vor fi foarte utile pentru a putea încheia cu bine acest an şcolar”, spune Paula Beudean, director de programe în cadrul FRCCF. De asemenea, sponsorizarea primită din partea companiei clujene a ajuns și pentru cumpărarea a cinci calculatoare, care vor fi folosite în programele educative.

”Copiii pe care îi asistă Fundaţia Română pentru Copii, Comunitate şi Familie provin din familii numeroase, care nu îşi permit să le cumpere rechizitele absolut necesare. De altfel, aproape jumătate dintre aceste familii trăiesc sub pragul minim de sărăcie, iar contextul economic actual le înrăutăţeşte situaţia”, mai spune Paula Beudean.

Related posts

Leave a Comment