399 de laptop-uri furate, vândute pe site-uri de licitaţii

Netbook-urile au fost sustrase în noaptea dintre 20 şi 21 ianuarie dintr-un depozit aflat în sectorul 3 al Capitalei, iar la scurt timp după furt, o parte dintre ele au fost vândute prin intermediul site-urilor de licitaţii online. Valoarea totală a prejudiciului se ridică la 460.000 de lei.Hoţii au reuşit să vândă 29 de mini-laptop-uri din pradă, prin intermediul site-urilor de licitaţii, la preţuri sub nivelul pieţei.
„Agenţii Poliţiei Capitalei au luat legătura cu cei care vindeau calculatoarele pe site-urile de licitaţii şi astfel au fost recuperate 119 netbook-uri. În zilele de 24, respectiv 25 ianuarie au fost făcute 11 percheziţii la domiciliu, în urma cărora s-au recuperat o parte din bunuri şi au fost reţinute 2 persoane”, a declarat pentru REALITATEA.NET, Christian Ciocan, purtătorul de cuvânt al Capitalei.
17 persoane au fost audiate, patru sunt în curs de cercetare, iar doi dintre suspecţi sunt daţi în urmărire generală.

Related posts

Leave a Comment