În prima etapă a Ligii Naţionale de handbal feminin, „U” Jolidon Cluj a pierdut în ultimele 30 de secunde cu Tomis Constanţa, 24-25.După ce au fost nevoite să joace în Sala Sporturilor din Bistriţa, din cauza unui eveniment care nu are legatură cu sportul, dar care a ţinut ocupată sala din Cluj, fetele pregătite de Gheorghe Covaciu s-au ţinut scai de mai experimentatele jucătoare de la Tomis Constanţa. La pauză, dobrogencele au intrat cu un singur gol diferenţă la cabine, 11-10, însă, Bârsan şi compania au ieşit mult mai decise de la vestiare. Astfel, au ajuns să aibă două goluri avans pe tabelă, la un moment dat, 16-14. Oaspetele au reuşit să egaleze, iar cele două echipe au mers cap la cap până cu patru minute înainte de finalul meciului, când acestea s-au desprins la patru goluri. „Studentele” au avut un final de meci excelent, însă, şi au reuşit să egaleze cu 90 de secunde rămase până la final. Tomis a marcat, apoi, pe atacul pe care l-a avut, dar clujencele, deşi au primit încurajări frenetice de la publicul bistriţean, nu au izbutit să restabilească egalitatea în cele 30 de secunde rămase. Astfel, „U” Jolidon începe cu stângul un sezon de la care are foarte multe aşteptări, dar jocul prestat este dătător de speranţe pentru viitor.
Related posts
-
România are șansa de a deveni unul dintre marii jucători europeni din domeniul centrelor de date
România are șansa să devină una dintre cele mai importante destinații pentru investiții în domeniul centrelor... -
Acțiuni de combatere a poleiului pe drumurile de munte din județul Cluj
În cursul zilei de vineri, 30 ianuarie 2026, la nivelul județului Cluj, nu există drumuri județene... -
Cum încearcă clujenii să țină sub control facturile la utilități
Clujenii caută soluții pentru a ține facturile sub control. Cei care locuiesc la case au investit...
