100 de biciclete pentru studenţii clujeni


100 de biciclete pot fi închiriate gratuit de studenţi din parcarea Iulius Mall Cluj şi din complexul studenţesc „Haşdeu”. De astăzi şi până în luna noiembrie a acestui an, de luni până vineri, între 9.00 şi 17.00, bicicletele vor putea fi folosite pe durata unei zile, pe baza legitimaţiei valabile de student şi unui act de identitate.Proiectul „studentObike” 2011 este derulat de Raiffeisen Bank şi Asociaţia Green Revolution în parteneriat cu Primăria Cluj-Napoca, Iulius Mall şi Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca.
Startul la pedalat „studentObike” 2011 a fost dat în Cluj-Napoca astăzi, 30 martie. „studentObike” este primul program naţional de închiriere gratuită de biciclete destinat studenţilor din cinci centre universitare: două în Bucureşti şi câte unul în Cluj-Napoca, Iaşi şi Braşov. În acest an, 500 de biciclete vor fi puse la dispoziţia tinerilor pentru numeroasele beneficii: economice, urbanistice şi ecologice, dar mai ales pentru sănătate.
Sezonul 2011 de bike-sharing gratuit oferă clujenilor 235 de biciclete: 100 pentru studenţi şi 135 în proiectul „l’Velo” destinat tuturor celor care doresc îmbunătăţirea calităţii vieţii şi includerea municipiului în rândul oraşelor europene moderne preocupate tot mai mult de mediul înconjurător.

Related posts

Leave a Comment