Recoltele din acest an din județul Cluj sunt mai mici din cauza secetei. Este vorba mai ales de fructele de toamnă, precum și de legume precum cartofii. Totuși, calitatea vinului din acest an va fi mai ridicată, spun specialiștii. Seceta care a afectat județul Cluj a contribuit la reducerea recoltelor din zone precum Câmpia Transilvaniei, Valea Arieșului sau Valea Someșului. Reprezentanții asociațiilor de fermieri spun că pierderile variază între 10 și 35 la sută, în funcție de zonă și de cultura agricolă. Seceta a fost atât de mare încât unele…
Read MoreEtichetă: recolte
2019 poate fi un an excelent pentru vinurile romanesti
Anul 2019 are toate şansele să fie unul foarte bun pentru producătorii de vin din România. Estimările oficiale arată că vor fi cel puţin 20 de vinuri româneşti care au potenţialul să se apropie sau să treacă pragul de 90 de puncte Parker, însă situaţia exactă va fi cunoscută abia după recoltarea şi prelucrarea strugurilor. Din punctul de vedere al producţiei, probabil, şi în acest an, România va depăşi pragul de 5.000.000 de hectolitri, ceea ce va menţine ţara noastră pe locul 13 în topul mondial al producătorilor de vin şi pe locul 8 în topul european.
Read More