A inceput Ziua Muntelui la Marisel

Autor: Claudiu.Padurean din 14 septembrie 2019, Vizualizari: 699

A inceput Ziua Muntelui la MariselUna dintre cele mai frumoase staţiuni montane din Transilvania, Mărişelul, găzduieşte festivalul Ziua Muntelui. Acest festival înseamnă concerte folclorice, degustări de produse tradiţionale, expoziţii şi dezbateri. De asemenea, mâine dimineaţă, moţii se vor strânge pentru a-i comemora pe eroii românilor din Munţii Apuseni.

 

 


Festivalul Ziua Muntelui reuneşte participanţi din toată Transilvania. Oamenii au venit cu produse alimentare tradiţionale şi cu obiecte confecţionate de artizanii locali. Participă şi artişti populari, care susţin concerte pe o scenă construită în Mărişel, spune unul dintre organizatori, Viorel Pleşa.

 

Pe lângă concerte, vor exista şi manifestări publice prin care moţii îi vor omagia pe eroii românilor din Munţii Apuseni, mai spune Viorel Pleşa.

 

Mărişelul a devenit în ultimii ani una dintre cele mai frumoase staţiuni din Carpaţii Occidentali. Turiştii merg acolo pentru festivaluri, pentru gastronomia locală, dar şi pentru pârtiile de schi amenajate cu bani europeni, pentru a vizita observatorul astronomic deschis de cercetătorii Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca sau pentru a participa la excursii prin zone precum defileul Răcătăului sau codrii care se întind spre judeţul Alba.

dle templates freefilm online


Categoria: Social

Ati intrat ca userul nelogat. Va rugam sa intrat in cont-ul d-voastra.
Va recomandam sa va inregistrati daca nu aveti cont.


Reclama

Reclama