Vizita lui Klaus Iohannis inseamna un succes diplomatic major pentru Romania

Autor: Claudiu.Padurean din 26 august 2019, Vizualizari: 603

Vizita lui Klaus Iohannis inseamna un succes diplomatic major pentru RomaniaVizita preşedintelui României, Klaus Iohannis, în Statele Unite ale Americii înseamnă un succes diplomatic major pentru România, iar de aprofundarea parteneriatului strategic româno-american beneficiază în mod direct Clujul. Este un semnal de încredere pe care SUA îl transmite către Klaus Iohannis, principalul partener de dialog cu aliaţii noştri strategici, dar şi cu Uniunea Europeană. 


Este fără precedent ca un preşedinte al României să fie primit la Casa Albă, de omologul său, de două ori într-un singur mandat. Interacţiunea dintre cei doi preşedinţi şi cadoul făcut de preşedintele Trump preşedintelui României arată o apropiere şi chiar o simpatie la nivel personal între preşedintele Donald Trump şi preşedintele Klaus Iohannis. De asemenea, este pentru prima dată când un preşedinte al SUA şi un şef de stat român semnează o declaraţie comună, ceea ce demonstrează consolidarea Parteneriatului Strategic şi faptul că relaţiile dintre cele două state au avansat la un nivel fără precedent. Este pentru prima oară când un preşedinte al României este primit nu doar de omologul său, Donald Trump, dar şi de membrii cabinetului său.

 

Preşedintele Klaus Iohannis demonstrează că este o personalitate cu credibilitate in reprezentarea externă a României, pentru că nici un alt preşedinte român nu s-a mai bucurat de un respect similar în relaţiile cu principalii parteneri externi şi nu a mai primit astfel de gesturi de apreciere de la Casa Albă sau Bruxelles. De exemplu, liderii UE au dorit organizarea unui summit dedicat viitorului UE chiar la Sibiu, în mai 2019, care a fost un real succes şi care i-a adus în România pe principalii lideri europeni, precum Angela Merkel, Donald Tusk sau Emmanuel Macron. De asemenea, NATO ia în calcul infiinţarea unui comandament regional in România. ”Preşedintele Klaus Iohannis, care este susţinut de PNL pentru un nou mandat, demonstrează fără îndoială, că şeful statului se află într-o altă ligă decât alţi politicieni români”, spune vicepreşedintele PNL, Adrian Oros, deputat de Cluj.

 

El mai afirmă că vizita preşedintelui Iohannis în SUA aduce beneficii concrete pentru România - prin consolidarea la un nivel nou a parteneriatului strategic, pe zona de securitate, dar şi pe cea economică. De altfel, este pentru prima oară când discuţiile în cadrul acestui parteneriat vizează mai multe teme, dincolo de domeniul apărării: energie, relatii comerciale şi eliminarea vizelor pentru cetăţenii români. Independenţa energetică are legătură directă şi cu securitatea ţării, iar sensul acestor decizii este asigurarea unei protecţii crescute pentru cetăţenii români. Mai mulţi militari americani in Romania înseamnă tot protecţie pentru români, într-un context dificil, plin de ameninţări, care se schimbă constant. Şeful statului este cel care a convins partidele să semneze Pactul pentru 2% pentru apărare, a consolidat relaţia cu SUA, care a ajuns la cel mai strâns nivel din istoria postdecembristă a României, a adus mai multe trupe NATO în România şi a întărit poziţia de furnizor de stabilitate regională.

 

În ceea ce priveşte cooperare economică, efectele concrete ale vizitei se văd deja: companiile americane analizează potenţiale investiţii în noi proiecte din România în valoare de peste 10 miliarde de dolari, potrivit Consiliului de Afaceri Americano-Român (AMRO), care recomandă preşedintelui SUA să sprijine candidatura României la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), precum şi aderarea la programul Visa Waiver. Consiliul de Afaceri Americano-Român, o organizaţie non-profit cu sediul la Washington, reprezintă companii din topul global Fortune 500 care fac afaceri în România.

 

Pentru România este foarte important anunţul făcut de preşedintele Donald Trump privind susţinerea în faţa Congresului a cauzei ţării noastre în ceea ce priveşte vizele. Este pentru prima dată când un preşedinte român obţine un asemenea gest de sprijin de la un preşedinte american. Procesul este total controlat de Congres, nu de Presedinte – tot ce poate face preşedintele este să sprijine clar România şi asta s-a obţinut acum.

 

”Aceste evoluţii au consecinţe directe asupra vieţii clujenilor. Concret, una dintre cele mai importante baze aeriene ale NATO din această parte a Europei este cea de la Câmpia Turzii, care se modernizează şi care va însemna o prezenţă mai accentuată a aliaţilor României. Cea mai mare investiţie de tip green-field din judeţul Cluj este cea a unei companii americane din domeniul industrial. Chiar în aceste zile, o altă companie americană, din domeniul software, a anunţat că va investi la Cluj şi va crea câteva sute de noi locuri de muncă bine plătite. Aceste lucruri arată că succesul diplomatic al preşedintelui României înseamnă beneficii concrete pentru clujeni”, a spus deputatul Adrian Oros. 

dle templates freefilm online


Categoria: Politica

Ati intrat ca userul nelogat. Va rugam sa intrat in cont-ul d-voastra.
Va recomandam sa va inregistrati daca nu aveti cont.


Reclama

Reclama