UBB


Valea Ariesului atrage tot mai multi turisti

Autor: Claudiu.Padurean din 16 august 2019, Vizualizari: 360

Valea Ariesului atrage tot mai multi turistiNumărul de turişti care vizitează Valea Arieşului a crescut constant în ultimii ani. Până acum, cele mai căutate destinaţii erau Câmpeniul, Lupşa sau Sălciua. Însă în ultimii ani, a crescut semnificativ interesul turiştilor şi pentru localităţi precum Buru sau Ocoliş.


Valea Arieşului reprezintă una dintre cele mai pitoreşti zone din Munţii Apuseni. Turiştii merg în Munţii Apuseni pentru a vizita sate precum Roşia Montană sau monumentele din Câmpeni sau Abrud ori muzee etnografice precum cel din Lupşa. La Sălciua, au fost deschise pensiuni moderne, cu piscine, iar la Vidolm turiştii fac trasee prin pădure. La Buru, turiştii sunt atraşi de frumuseţea peisajelor, dar şi de povestea vechii biserici din sat. Aceasta a fost construită de Horea, conducătorul răscoalei din 1784, la Sălciua. Apoi, în secolul al XIX-lea, biserica a fost demontată, trasformată în plute şi coborâtă pe Arieş până la Buru, unde a fost reconstruită pe malul râului, după cum îşi amintesc localnicii.

 

 

Alţi turişti sunt atraşi de sate precum Ocolişul, de unde pot ajung uşor în Cheile Runcului. Ocolişul are un mare potenţial turistic, după cum spune profesorul universitar Alexandru Naghiu.

 

 

Potrivit patronatelor din domeniul turismului, pe Valea Arieşului, numărul turiştilor a crescut cu 16 la sută în prima jumătate a anului, comparativ cu aceeaşi perioadă a lui 2018. 20 la sută dintre turişti provin din străinătate, iar restul din România, în special din Bucureşti şi din Cluj.

dle templates freefilm online
Sursa: Foto: afaceriardelene.ro

Categoria: Destinatii de Vacanta

Ati intrat ca userul nelogat. Va rugam sa intrat in cont-ul d-voastra.
Va recomandam sa va inregistrati daca nu aveti cont.


Reclama

Reclama