UBB


Scoala informala de IT si UiPath lanseaza RPA Development, curs de roboti software pentru pasionatii de IT

Autor: bianca.padurean din 31 iulie 2019, Vizualizari: 1 238

Scoala informala de IT si UiPath lanseaza RPA Development,  curs de roboti software pentru pasionatii de ITŞcoala informală de IT (SIIT) duce pasiunea pentru tehnologie la nivelul următor printr-un parteneriat onorant cu primul unicorn românesc, UiPath, liderul mondial pe piaţa de Robotic Process Automation (RPA) enterprise software. Cursul de RPA se va desfăşura în cadrul SIIT, începând din toamna aceasta, la Cluj şi Iaşi. Înscrierile sunt deschise pe scoalainformala.ro.


“Nu demult vorbeam despre tehnologiile viitorului, când ne refeream la termeni precum software robots, artificial intelligence sau machine learning. Iată că deja a venit momentul în care putem pune la timpul prezent aceşti termeni. UiPath a creat un ecosistem software cu un spectru de aplicabilitate fără precedent, dar mai ales o accesibilitate de învăţare extra-rapidă. Consider că RPA reprezintă una dintre cele mai interesante şi accesibile tehnologii la ora actuală pentru orice persoană care urmăreşte să îşi dezvolte abilităţiile digitale sau care urmăreşte o reconversie profesională." - Răzvan Voica, CEO şi Co-fondator Şcoala informala de IT.

 

Tehnologia UiPath este mai uşor de învăţat şi practicat în comparaţie cu alte tehnologii, fiind accesibilă şi persoanelor cu experienţă tehnică limitată. La Şcoala informală de IT, cursanţii vor învăţa, în doar cinci luni, să automatizeze procese şi să construiască roboţi software.

 

“Parteneriatul cu Şcoala Informală de IT şi UiPath prin care vom livra primul curs de RPA din Iaşi va ajuta la educarea pieţei şi crearea de noi joburi într-un domeniu din ce în ce mai căutat. La sfârşitul cursului, participanţii vor avea certificarea de RPA developer de la UiPath şi vor şti să creeze un robot software de complexitate peste medie.” - Cristian Ignat, CEO Aggranda, companie de RPA Development.

 

Cursul se adresează tuturor celor pasionaţi de inovaţia în IT, adusă de roboţii software, machine learning sau artificial intelligence. UiPath construieşte roboţi software pentru automatizarea proceselor manuale din mediul office: aceştia sunt programaţi să preia munca angajaţilor, eliberându-i de sarcinile repetitive şi plictisitoare, care predispun adesea la erori. Un robot software se defineşte prin capacitatea de a învăţa o secvenţă de operaţiuni întreprinsă manual de un angajat pentru ca, ulterior, să o execute mult mai rapid şi fără greşeală. Tehnologia RPA se poate aplica unei categorii foarte largi de sarcini bazate pe reguli.

 

“Noul curs de RPA Developement deschide o cale de upgrade pentru specialiştii activi în industria ITO pentru a automatiza procese, a creşte productivitatea echipelor şi a ajuta companiile să scaleze mai rapid" - Dan Zaharia, site manager, SIIT Iaşi.

 

"Suntem foarte entuziasmaţi de parteneriatul pe care l-am deschis cu Şcoala Informală de IT şi Aggranda prin programul UiPath Automation Ready Workforce. Această colaborare îşi propune să aducă noi oportunităţi pe piaţa din Iaşi, prin accesul la educaţie în tehnologia de automatizare Robotic Process Automation. Credem cu tărie în potenţialul acestei pieţe de a duce transformarea digitală în România la un nou nivel cu oameni talentaţi şi cu dorinţă de dezvoltare. Acest program le oferă profesioniştilor din Iaşi cunoştinţele de care au nevoie pentru a conduce această transformare." - Roxana Popa, Automation Ready Workforce Manager, UiPath.

 

Universul RPA reprezintă una dintre industriile certe ale viitorului, care se bucură de o creştere accelerată şi cu multe oportunităţi de angajare. Cursul organizat de Şcoala informală de IT vine să răspundă cererii sporite de pe piaţa globală, de cunoştinţe de automatizare în sisteme de tip RPA.

 

DESPRE ŞCOALA INFORMALĂ DE IT

Înfiinţată în 2013, Şcoala informală de IT este astăzi cea mai performantă platformă de educaţie non-formală şi reconversie profesională în IT, lider în domeniul educaţiei alternative din România. Până în prezent, peste 3500 de pasionaţi de tehnologie au absolvit, în cele mai mari 6 hub-uri IT din ţară (Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara, Braşov şi Craiova), cursurile de iniţiere, pregătire şi specializare în IT din oferta şcolii. În medie, doi noi absolvenţi ai Şcolii informale de IT intră pe piaţa muncii de IT în fiecare zi. O comunitate activă de peste 100 de mentori practicieni în mari companii IT naţionale şi internaţionale oferă mentorat şi coaching în carieră cursanţilor care îşi doresc şansa unui nou început. Şcoala informală de IT este partener a peste 120 de companii de top din industria IT & Software.

https://scoalainformala.ro/

dle templates freefilm online


Categoria: Economie / Social

Ati intrat ca userul nelogat. Va rugam sa intrat in cont-ul d-voastra.
Va recomandam sa va inregistrati daca nu aveti cont.


Reclama

Reclama