UBB


Acrobati, instalatii de foc, carusel tradional englezesc si alte surprize la Untold

Autor: bianca.padurean din 31 iulie 2019, Vizualizari: 765

Acrobati, instalatii de foc, carusel tradional englezesc si alte surprize la UntoldAnul acesta, la Untold, 12 companii de teatru internaţional vor defila prin festival în costume de poveste. Faimoasa companie franceză, Cie Carrabosse va fi prezentă cu spectaculoasele lor instalaţii cu foc, care vor ,, aprinde” aleea din Parcul Central, anunţă organizatorii.

 


În Candyland, fanii festivalului se vor reîntoarce în copilărie, pot încerca roata panoramică cu vedere spre tot oraşul sau caruselul tradiţional englezesc, adus tocmai din Marea Britanie.

 

Numeroasele decoruri şi instalaţii interactive îi vor distra pe participanţi pe parcursul celor patru zile, iar zonele cu produse designer made şi de transformare sunt şi ele prezente. La Fantasy House participanţii pot să-şi accesorizeze ţinuta gratuit în fiecare zi de festival, între 19.00 – 02.00, unde un stilist îi aşteaptă să le ,,spice up their outfit”.

 

La zona România All Inclusive, organizatorii au recreat un decor autentic românesc, unde doritorii pot descoperi România autentică prin decorul şi activităţile de aici: o căsuţă tradiţională maramureşeană, o poarta maramureşeană. Tot aici vor fi ateliere de lut, degustări de slănină, brânză, ceapă şi pălincă. Participanţii se pot îmbrăca în porturi populare româneşti şi pot să-şi facă poze la cabina foto gratuită.

 

 

La zona Earth Spirits doritorii pot face activităţi creative şi recreative: ateliere de pictură pe canvasuri şi textile, sesiuni de yoga şi masaj.

 

În acest an partenerii festivalului acorda o atenţie specială reciclării, selectării colective şi a energiei verde în perimetrul UNTOLD. Unul dintre partenerii principali ai festivalului, Kaufland România va avea un braţ robotizat care va face jonglerii cu aluminiul şi cu plasticul înainte de a-l pune în pubelă. La 7 produse reciclate, festivalierii vor fi recompensaţi pentru că au grijă de natură. Kaufland va avea puncte de reciclare selectivă, şerveţele din materiale reciclate şi biodegradabile.

 

Artiştii festivalului vor călători şi în acest an cu 23 de maşini electrice oferite de partenerul de mobilitate, Jaguar. Engie România va avea în zona de relaxare, structuri cu panouri fotovoltaice de încărcare pentru telefoane, dar şi staţii de încărcare pentru autoturismele JAGUAR.

 

Coca-Cola HBC România participă la UNTOLD cu programul După noi, Strângem Tot Noi, o iniţiativă comună Coca-Cola HBC şi Coca-Cola România. Pentru a face cât mai accesibilă colectarea selectivă, compania a instalat în cadrul festivalului infrastructură pentru colectare, cu sprijinul GreenPoint Management si, în acelaşi timp, cu ajutorul voluntarilor Viitor Plus îi va informa pe participanţi despre cum se face corect colectarea separată a deşeurilor.

 

În ceea ce priveşte infrastructura, au fost instalate 100 de puncte de colectare şi o remorcă ecologică ce va colecta ambalaje de tip PET, respectiv can-uri de aluminiu. Pentru cei care vor arunca ambalajele folosind automatele pentru colectare separată din interiorul acesteia, organizatorii au pregătit premii surpriză. În plus, o activare După noi, Strângem Tot Noi poate fi găsita şi în Coke Town, unde va fi amenajată o zonă pentru cei care vor să colecteze şi să impresioneze în acelaşi timp prin aruncări epice la coş!.

dle templates freefilm online


Categoria: Life Style

Ati intrat ca userul nelogat. Va rugam sa intrat in cont-ul d-voastra.
Va recomandam sa va inregistrati daca nu aveti cont.


Reclama

Reclama