UBB

Peste 100.000 de oameni s-au inscris pentru a participa la liturghia oficiata de Papa Francisc la Sumuleu Ciuc

Autor: Claudiu.Padurean din 5 aprilie 2019, Vizualizari: 882

Peste 100.000 de oameni s-au inscris pentru a participa la liturghia oficiata de Papa Francisc la Sumuleu CiucMai mult de 100.000 de persoane s-au înscris deja pe site-ul pontifex.ro pentru a participa la liturghia care va fi oficiată la Şumuleu Ciuc de către Papa Francisc. Anunţul a fost făcut de organizatori, care au preciat că, datorită numărului mare de cereri de înregistrare, perioada până la care pot să fie înscrise noi grupuri de pelerini a fost prelungită până în 21 aprilie. Prea Sfinţia Sa Jozsef Csaba Pal, episcopul romano-catolic de Timişoara, a precizat că entuziasmul este generat de faptul că, până acum, nici un Papă nu a mai ajuns în Transilvania.


Grupurile şi persoanele înscrise pe site-ul pontifex.ro vor primi bilete gratuite cu coduri unice de bare. Aceste bilete sunt necesare pentru buna organizare a ceremoniei. Pelerinii vor fi direcţionaţi în zonele în care le sunt rezervate locurile. 90 la sută dintre pelerini provin din cele patru dieceze romano-catolice din Transilvania. Cei mai mulţi sunt maghiari, însă sunt şi grupuri de credincioşi români, iar din Bihor va participa şi un grup de 600 de slovaci. Sunt aşteptaţi şi pelerini din afara ţării, inclusiv din Polonia, Slovacia, Ungaria, Austria sau Germania. Pelerinii vor beneficia de asistenţa spirituală oferită de preoţi. Până acum, s-au înscris 356 de preoţi şi aproximativ 150 de călugări şi de călugăriţe. Papa Francisc va oficia liturghia în data de 1 iunie, în sanctuarul marian de la Şumuleu Ciuc. Acolo este organizat în fiecare an cel mai mare pelerinaj din Transilvania, de Rusalii, pentru a celebra victoria catolicilor conduşi de preotul Ioan asupra protestanţilor conduşi de principele Transilvaniei, Janos Zsigmond Zapolya.

dle templates freefilm online


Categoria: Spiritualitate

Ati intrat ca userul nelogat. Va rugam sa intrat in cont-ul d-voastra.
Va recomandam sa va inregistrati daca nu aveti cont.


Reclama

Reclama