www.AutoPieseonline24.ro

Pagina de istorie: Carol cel Mare, părintele Europei moderne

Autor: bianca.padurean din 28 ianuarie 2019, Vizualizari: 437

Pagina de istorie: Carol cel Mare, părintele Europei moderneÎn 28 ianuarie 814 se stingea din viaţă unul dintre cei mai importanţi suverani din istoria Europei. Carol cel Mare este considerat de către mulţi istorici drept părintele Europei moderne. Figura împăratului din Evul Mediu a fost evocată inclusiv cu ocazia întâlnirii recente din vechea capitală imperială, Aachen, dintre liderii francez, Emmanuel Macron, şi german, Angela Merkel, care au reînnoit alianţa dintre cele două state care constituie unul dintre fundamentele Uniunii Europene de azi, scrie RFI, în Pagina de istorie.


Carol cel Mare era fiul regelui franc Pepin cel Scurt, fiul majordomului Carol Martel, cel care, în bătălia de la Poitiers, a pus capăt extinderii spre nord a califatului arab. Carol cel Mare a devenit rege al francilor în anul 768, împreună cu fratele său, Carloman. După doar trei ani, Carloman a murit, iar Carol cel Mare a rămas singurul rege al francilor.

 

Francii erau un popor germanic stabilit în Gallia, care se convertise de puţină vreme la creştinism, în cadrul Bisericii Catolice. Zelul religios l-a determinat pe Carol cel Mare să înceapă, în 772, războaiele cu saxonii, care rămăseseră păgâni. Aceste războaie au durat 32 de ani şi s-au încheiat cu victoria lui Carol cel Mare.

 

În anul 773, Carol cel Mare a fost rugat de un legat papal să intervină în Italia de Nord, pentru a limita puterea regelui longobard Desiderius, care îl ameninţa pe papă. Desiderius era socrul lui Carloman şi îi adăpostea pe nepoţii de frate ai lui Carol cel Mare, care doreau şi ei coroana regatului franc. Carol cel Mare i-a înfrânt pe longobarzi în 774 şi s-a proclamat şi rege al longobarzilor.

 

Centrul Italiei i-a fost cedat Papei, căruia Carol cel Mare i-a recunoscut suzeranitatea. Aceste teritorii vor forma Statele Papale, care vor rămâne independente până în secolul al XIX-lea. Ultimul teritoriu asupra căruia Papa domneşte în calitate de monarh este statul Vatican de azi.

 

Citiţi mai multe pe RFI.ro.

dle templates freefilm online


Categoria: Reportaj

Ati intrat ca userul nelogat. Va rugam sa intrat in cont-ul d-voastra.
Va recomandam sa va inregistrati daca nu aveti cont.


Reclama

Reclama