www.AutoPieseonline24.ro

Tur al caselor viitorului construite la Cluj

Autor: Claudiu.Padurean din 5 noiembrie 2018, Vizualizari: 387

Tur al caselor viitorului construite la ClujPasionaţii de arhitectură au ocazia să viziteze şi să descopere săptămâna aceasta la Cluj două case pasive, construcţii care au cel mai ridicat nivel de confort al mediului locuit şi un consum de energie extrem de scăzut. Aceste case conţin trei dintre elementele arhitecturii viitorului: oferă un nivel crescut de confort ambiental, au o eficienţă energetică ridicată şi folosesc materiale care protejează mediul înconjurător. Două dintre casele pasive din Cluj-Napoca vor fi deschise specialiştilor în arhitectură şi publicului larg în perioada 9-11 noiembrie. Evenimentul se numeşte Zilele Deschise ale Caselor Pasive. În cadrul celor trei zile, de vineri şi până duminică vor avea loc tururi ghidate, prezentări şi discuţii despre casele pasive. Cei care doresc să-şi construiască o casă pasivă sau să-şi reabiliteze locuinţa după aceste principii vor afla cum pot face acest lucru, ce materiale sunt folosite şi care sunt avantajele locuirii într-un astfel de spaţiu.


 

Evenimentul este unul afiliat internaţional, organizat de Passivhaus Institut din Darmstadt, Germania, sub numele de International Passive House Open Days. La Cluj, Zilele Deschise ale Caselor Pasive sunt organizate de EvoHouse, ONG şi centru de excelenţă pentru clădirile viitorului care a construit, printre altele, în România prima casă pasivă certificată internaţional.

 

Casele pasive au cea mai ridicată performanţă energetică demonstrabilă prin măsurători şi testată de peste 25 de ani, consumul de energie este mai scăzut cu 75 până la 90% faţă de o construcţie obişnuită, iar cei care locuiesc în aceste case au parte de aer proaspăt permanent, temperatură şi umiditate constante în orice parte a locuinţei în orice anotimp, fără praf şi fără noxe.

Cum poţi vizita casele viitorului

 

Două dintre casele pasive, EvoHouse Luminii şi EvoHouse Coste, vor fi deschise pentru specialişti şi publicul larg de vineri şi până duminică în cadrul unor tururi ghidate şi prezentări la care oricine poate participa în mod gratuit. E nevoie doar de înscriere online pentru că locurile sunt limitate: https://goo.gl/forms/534rzqEW7nrAyMy63.

 

În cadrul evenimentului participanţii sunt invitaţi să viziteze aceste case pasive, să le descopere beneficiile şi să afle ce înseamnă casa pasivă, încălzită de soare şi crescută în natură.

 

dle templates freefilm online


Categoria: Economie

Ati intrat ca userul nelogat. Va rugam sa intrat in cont-ul d-voastra.
Va recomandam sa va inregistrati daca nu aveti cont.


Reclama

Reclama