www.AutoPieseonline24.ro

Fostul rector al UMF Cluj şi-a dat demisia din senatul universitar, din cauza scrisorii de susţinere pentru ”ministrul-pamblică”

Autor: Claudiu.Padurean din 31 ianuarie 2018, Vizualizari: 1 789

Fostul rector al UMF Cluj şi-a dat demisia din senatul universitar, din cauza scrisorii de susţinere pentru ”ministrul-pamblică”Scrisoarea atribuită celor 45 de rectori care l-ar susţine pe noul ministru al Educaţiei, Valentin Popa, a stânit o adevărată furtună în mediul universitar din Cluj. Rectorul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj, academicianul Ioan-Aurel Pop, a negat că a semnat scrisoarea în cauză. De asemenea, fostul rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie ”Iuliu Haţieganu” din Cluj, profesorul Constantin Ciuce, şi-a dat demisia din senatul universitar în semn de protest faţă de adeziunea rectorului acestei universităţi, profesorul Alexandru Irimie, la scrisoarea de susţinere. Constantin Ciuce a postat pe Facebook anunţul referitor la demisia sa.


”Sănătatea şi educaţia ar trebui să fie parte integrantă a siguranţei naţionale, deasupra intereselor de partid, întrucât sunt elemente cheie ale viitorului unei naţiuni. În acest context universităţile ar trebui să fie conduse de către oameni care nu sunt doar profesionişti recunoscuţi, ci şi vizionari şi responsabili privind viitorul scolii şi drumul adevărat pe care aşează generaţiile actuale de studenţi. Să creeze mentori capabili să modeleze caractere şi să insufle generaţiilor tinere comportamente de învingători bazate pe demnitate, corectitudine, spirit critic, dorinţa de autodepăşire şi contribuţie la binele societăţii în care trăiesc. Când standardele privind ierarhizarea universităţilor şi obiectivitatea evaluării sunt diluate sau dispar, universităţile, transformate în fabrici de diplome fără acoperire, vor avea ca produs final absolvenţi la care încrederea în forţele proprii lipseşte şi, în egală măsură, rolul pe care un absolvent de facultate ar trebui să îl aibă în societate. Absolvenţii vor adopta în mare măsură atitudini învăţate de la profesorii lor, fiecare după cum i-a fost norocul. Şi din acest motiv scrisoarea de susţinere semnată de catre rectorii universităţilor din ţară pentru actualul ministru al Educaţiei este inacceptabilă ca mesaj pentru prezentul şi viitorul unor universităţi care se proclamă europene şi, în primul rând, pentru valorile pe care ar trebui să le promoveze în mediul universitar şi în societate.

Întrucât rectorul UMF "Iuliu Haţieganu" nu şi-a retras semnătura de pe scrisoarea menţionată, mi-am depus demisia din Senatul universităţii”, afirmă Constantin Ciuce.

dle templates freefilm online


Categoria: Eveniment

Ati intrat ca userul nelogat. Va rugam sa intrat in cont-ul d-voastra.
Va recomandam sa va inregistrati daca nu aveti cont.


Reclama

Reclama