UBB

Deputatul Horia Nasra: In primele sase luni in dreptul primarului Emil Boc sunt trecute ZERO realizari

Autor: invitati din 3 ianuarie 2017, Vizualizari: 3 348

PSD Cluj constată cu regret că în primele şase luni în dreptul primarului Emil Boc sunt trecute ZERO realizări, în condiţiile în care Emil Boc nu a făcut rabat de la promisiuni electorale.


 

 

 „Anul 2017 pregăteşte un eveniment extrem de important pentru România, o sută de ani de la Marea Unire, în 2018, Cluj-Napoca trebuie să intre cu principalele probleme rezolvate dacă nu măcare riguros structurate de la A la Z şi mai ales cu termene de finalizare corecte. Dar pentru aceasta, Emil Boc trebuie să se trezească din letargia administrativă, să identifice şi să aplice soluţii rapide şi să conştientizeze că dezvoltarea oraşului trebuie susţinută printr-un program administrativ bine articulat” a declarat deputatul Horia Nasra, preşedintele interimar al PSD Cluj.

 

Şase luni de mandat: ZERO realizări!

  • Decongestionarea traficului din Cluj-Napoca rămâne cea mai importantă promisiune nerealizată, de peste ani, a primarului Emil Boc, practic oraşul fiind sufocat mai ales în orele de vârf şi uneori după o ploaie mai serioasă.
  • Construirea unui nou cartier de locuinţe în Borhanci se încadrează în promisiunile primarului Emil Boc privind construirea de cartiere noi în Cluj-Napoca. Acestea au rămas la stadiul de „cartiere din hârtie”, Emil Boc promite de doisprezece ani locuinţe noi pentru clujeni dar în realitate avem doar cartiere megalomanice din hârtie!
  • Realizarea Centrului Regional de Industrii Creative şi Tehnologie Avansata este o altă promisiune uitată a candidatului Emil Boc îngropată în Dealul Lomb, Cluj Innovation Park S.A. transformându-se într-o gaură neagră pentru municipalitate.
  • Nici până în prezent nu s-au început lucrările la Centrul Cultural Transilvania promis anual de Emil Boc, în condiţiile în care obiectivul trebuia să deservească şi ca sediu pentru Filarmonică şi Academia de Muzică. Reamintim că în anul electoral 2014, Emil Boc anunţa că Centrul Cultural Transilvania va fi construit doar din fonduri de la bugetul local, dacă nu va fi găsit niciun investitor privat.
  • Un alt proiect care a rămas la stadiul de schiţă este celebrul Aqua Park pentru care Emil Boc şi PNL Cluj au alocat 1.000.000 lei în 2013.
  • Promisiunea privind înfiinţarea unui patinoar permanent s-a topit precum gheaţa şi zăpada din ianuarie, Emil Boc abandonând total acest proiect.
  • După ce mai bine de trei ani municipalitatea a lăsat în paragină Podul Traian, termenul de finalizare, de şase luni, va fi cu siguranţă mult întârziat dacă până în decembrie câştigătorul licitaţiei nu a reuşit încă să demoleze vechea structură. Riscăm să intrăm în centenarul Marii Uniri cu un pod lipsă peste Someş.
  • Administraţia clujeană nu a reuşit să ţină pasul cu dezvoltarea oraşului, cu extinderea imobiliară care a generat numeroase străzi private dar care sunt abandonate de primar, doar în campania electorală edilul promiţând sporadic asfaltarea lor.
  • Chiar dacă termenul de realizare al proiectului „Redecorarea şi reamenajarea zonei Cetăţuia – monument istoric, punct de referinţă al municipiului Cluj-Napoca” era acum şapte ani, amenajarea zonei Cetăţuia este necesară şi astăzi.
  • Probabil nici în 2017 Emil Boc nu va putea explica cum va realiza deodată someşul navigabil promis în campania din 2012 şi monorailul pe albia râului Someş propus în 2014.
  • Semnalizarea intrărilor, din localităţile Feleacu, Floreşti, Baciu şi Apahida în Cluj-Napoca arată ca în epoca de aur. Emil Boc a promis concursuri şi premii pentru modernizarea acestora dar realitatea gri şi monotonă a intrărilor în oraş este evidentă.
  • Platforma online a primăriei rămâne o problemă mică dar penibilă pentru municipalitate. Funcţionalitatea butoanelor de limbă străină lipseşte cu desăvârşire iar actualizarea site-ului se face doar la nivel de comunicare cu presa. Cât despre transparenţă în actul administrativ şi prin publicarea unor rapoarte, precum cel al Curţii de Conturi, sperăm doar ca anul 2017 să aducă mai multă responsabilitate şi respect faţă de contribuabilul clujean.
  • Modernizarea şcolilor din Cluj-Napoca întârzie: elevii de la liceul „Mihai Eminescu” nu au început noul an şcolar în clădirea unităţii de învăţământ, desfăşurându-şi orele la Colegiului Tehnic „Anghel Saligny” iar cei de la şcoala „Ion Agârbiceanu” au început anul şcolar cu moloz şi un gard improvizat în curtea şcolii.
  • Pentru a nu-şi pierde majoritatea din Consiliul Local, primarul Emil Boc este impasibil la situaţia deloc onorantă creată de viceprimarul Anna Horvath, care trebuia să demisioneze după scandalul de corupţie în care este implicat. Practic Emil Boc îşi contrazice propria filosofie politică de acum mulţi ani când era liderul PD, apoi PDL şi când clama „apărarea statului de drept” şi milita împotriva corupţiei.
  • Emil Boc nu a oferit nici până astăzi un răspuns instituţional societăţii civile la iniţiativa cetăţenească pentru o politică justă de locuire socială care prevede identificarea nevoii de locuinţe sociale, extinderea fondului de locuinţe sociale şi atribuirea de locuinţe sociale în aşa fel încât ele să fie accesibile şi persoanelor marginalizate social.
  • Pata Rât rămâne o pată pe obraza primarului Emil Boc, implicit a comunităţii noastre, o problemă socială care ne pune pe harta Europei a pungilor de sărăcie şi marginalizare socială.

Pe lângă aceste promisiuni nerezolvate şi realităţi dureroase pentru comunitatea noastră, PSD Cluj îi aminteşte primarului Emil Boc, că baza sportivă Gheorgheni, cea mai modernă bază sportivă din istoria Clujului, este un proiect finanţat de  Compania Naţională de Investiţii, un proiect susţinut de către preşedintele PSD, dl. Liviu Dragnea şi PSD Cluj, contribuţia municipialităţii fiind de doar 10%.

dle templates freefilm online


Categoria: VOX POLITICA

Ati intrat ca userul nelogat. Va rugam sa intrat in cont-ul d-voastra.
Va recomandam sa va inregistrati daca nu aveti cont.


Reclama

Reclama