www.AutoPieseonline24.ro

ClujInsider.ro: Univers T, locul I în ţară la secţiunea Comerţ-Turism în Topul Naţional al Firmelor

Autor: Claudiu.Padurean din 11 noiembrie 2016, Vizualizari: 2 155

ClujInsider.ro: Univers T, locul I în ţară la secţiunea Comerţ-Turism în Topul Naţional al FirmelorComplexul hotelier „Univers T” S.A., societate comercială aflată în subordinea Consiliului Judeţean Cluj, a primit joi, 10 noiembrie 2016, Premiul I, secţiunea Comerţ – Turism, categoria întreprinderi mijlocii, în cadrul Galei Topului Naţional al Firmelor. Este pentru al doilea an consecuvit când compania clujeană este cea mai bună din România la categoria sa. În ultimii ani, complexul hotelier din Cluj a devenit gazda Familiei Regale a României şi a avut onoarea să primească oaspeţi precum Alteţele Lor Regale Principesa Moştenitoare Margareta, Principele Radu sau Principesa Maria, dar şi pe Alteţa Sa Imperială şi Regală Arhiducesa Maria Magdalena a Austriei, fiica Principesei Ileana a României, potrivit ClujInsider.ro.


Gala a fost organizată de Camera de Comerţ şi Industrie a României, la Romexpo, în Bucureşti. Această Gală, ajunsă la cea de-a XXIII-a ediţie, s-a bucurat de prezenţa Preşedintelui României, Klaus Iohannis şi de cea a prim-ministrului, Dacian Cioloş. Clasamentul „Topul Naţional al Firmelor” a fost întocmit în baza unei metodologii unice, complexe şi unitare la nivel naţional, ce se axează pe indicatori ce evaluează performanţele anului precedent precum cifra de afaceri netă, profitul din exploatare, rata profitului din exploatare, eficienţa utilizării resurselor umane şi a capitalului angajat. În ceea ce priveşte ediţia din acest an, clasamentul reuneşte operatori economici din diferite sectoare de activitate, respectiv industrie, servicii, comerţ şi turism, cercetare-dezvoltare şi high-tech, agricultură, silvicultură şi pescuit, precum şi din construcţii.

 

„Ceea ce este cu adevărat important e faptul că majoritatea covârşitoare a clienţilor noştri pleacă mulţumiţi de serviciile de care au avut parte şi, la fel de important, revin cu regularitate la noi. De altfel, acest fapt este probat şi de gradul de ocupare al hotelului care înregistrează creşteri constante şi care ne situează în topul unităţilor de profil clujene” a precizat managerul complexului hotelier „Univers T”, Valentin Lungu.

 

Hotelul „Univers T” are o adresabilitate extinsă, iar cei care optează pentru serviciile de cazare şi de masă ale acestuia provin atât din categoria turismului de afaceri, cât şi a celor veniţi să exploreze atracţiile oraşului şi împrejurimile acestuia. Unitatea oferă servicii complete pentru evenimente corporate, congrese, conferinţe, simpozioane şi seminarii sau evenimente private precum aniversări, nunţi, banchete şi catering. În acest scop, hotelul are la dispoziţie un restaurant cu o capacitate de 220 de locuri, cu posibilitatea de compartimentare în două saloane, două terase de vară cu o capacitate de 75 de locuri fiecare, un centru de conferinţe compus din patru săli cu o capacitate cuprinsă între 25 şi 90 de locuri fiecare, dotate cu sisteme audio-video de ultimă generaţie.

 

În ceea ce priveşte hotelul, Univers T oferă clienţilor 58 de camere dintre care 10 camere duble cu pat matrimonial, 42 de camere twin (2 paturi), 2 suite cu pat matrimonial, 3 apartamente şi un apartament VIP.

dle templates freefilm online


Categoria: Economie

Ati intrat ca userul nelogat. Va rugam sa intrat in cont-ul d-voastra.
Va recomandam sa va inregistrati daca nu aveti cont.


Reclama

Reclama