UBB

În apărarea profesorului Ioan-Aurel Pop

Autor: Claudiu.Padurean din 26 septembrie 2016, Vizualizari: 9 504

În apărarea profesorului Ioan-Aurel PopIstoricul Ioan-Aurel Pop a devenit, în ultima vreme, ţinta unor atacuri deosebit de încrâncenate. Ultimul a venit din partea lui Gabriel Liiceanu, un intelectual care merită tot respectul pentru munca sa depusă la Editura Humanitas, dar care, în domeniul politic sau civic, nu a dat dovadă de acelaşi fler pe care îl arată în alegerea cărţilor pe care le girează editorial.


Gabriel Liiceanu îi reproşează profesorului Ioan-Aurel Pop faptul că l-ar fi apărat pe Victor Ponta în scandalul plagiatului şi consideră că, din această pricină, actualul rector al Universităţii Babeş-Bolyai nu ar fi potrivit pentru a face parte din aşa-numită comisie prezidenţială pentru definirea proiectului de ţară. Însă, după părerea mea, domnul Liiceanu greşeşte de această dată.

 

Dacă mergem la surse, adică la textele care au relatat poziţia profesorului Ioan-Aurel Pop, vedem că nu i-a luat niciodată apărarea lui Victor Ponta. Ci doar a cerut ca, în cazul acestui doctorat în drept, să se pronunţe specialiştii în drept. Nu cei în chimie, geografie, teologie, istorie sau filosofie. În fond, poziţia lui Ioan-Aurel Pop a fost cea corectă, după umila mea părere.

 

Domnul Liiceanu ştie foarte bine că, într-un stat de drept, respectarea procedurilor este esenţială, nu dintr-o fascinaţie pentru birocraţie, ci pentru a asigura celui acuzat toate mijloacele legitime de apărare. Chiar şi atunci când vina este evidentă, cel acuzat are dreptul să invoce în apărarea sa excepţii şi circumstanţe atenuante, dacă acestea există. În cazul lui Victor Ponta, ar fi trebuit să fie eliminată ab initio şi posibilitatea de a susţine, mincinos, aşa cum a făcut-o fostul premier, că în ştiinţele juridice ar fi fost alte reguli de citare decât, de exemplu, în fizică. Tocmai pentru că personajul politic Victor Ponta are o conduită publică bine cunoscută, cei care îi evaluau doctoratul trebuiau să aibă şi competenţa ştiinţifică clamată de cel acuzat, şi o autoritate morală de necontestat.

 

Însă în vara fierbinte a anului 2012, îndemnurile la calm venite din partea lui Ioan-Aurel Pop au părut, în ochii unora, drept trădări sau abdicări de la principiul onestităţii academice. Plagiatul lui Victor Ponta era atât de strigător la cer, încât mulţi intelectuali oneşti au luat foc. Acum, însă, la o distanţă de patru ani de la acele evenimente, putem considera că poziţia profesorului Ioan-Aurel Pop a fost cea corectă, pentru că doar respectarea strictă a regulilor, implicit a legilor, ne fereşte de tirania majorităţii. Domnul Pop, ca istoric, cunoaşte foarte bine acest lucru şi, cred, de aceea a avut poziţia publică pe care a exprimat-o acum patru ani. Pe de altă parte, putem înţelege şi indignarea legitimă a domnului Gabriel Liiceanu, cu amendamentul că acea indignare trebuie să îndreptată împotriva plagiatului şi a autorului său, nu împotriva profesorului Ioan-Aurel Pop, care, repet, nu a susţinut niciodată că plagiatul nu există.

 

Ca să îngroş puţin tuşele, în 2012, domnul Liiceanu propunea să luptăm cu foc împotriva focului, în timp ce domnul Pop propunea să turnăm apă peste flăcări. Desigur, în cazul unui incendiu pe o câmpie, ambele soluţii pot fi folosite cu succes. Însă, personal, cred că, totuşi, este mai bine ca, de regulă, să folosim apa, mai ales atunci când incendiul mistuie o casă…

dle templates freefilm online


Categoria: Opinii

Ati intrat ca userul nelogat. Va rugam sa intrat in cont-ul d-voastra.
Va recomandam sa va inregistrati daca nu aveti cont.


Reclama

Reclama