UBB

Tinerii social-democrati din Satu Mare isi aleg preşedintele. Ioana Bran in pole position!

Autor: invitati din 24 august 2016, Vizualizari: 1 480

Tinerii social democraţi sătmăreni organizează miercuri conferinţa judeţeană în care îşi vor alege conducerea iar tânăra social-democrată Ioana Bran este în pole position pentru presedinţia TSD Satu Mare.


 

 

Ioana Brana, tânăr antreprenor, este unul dintre membrii cu experienţă ai TSD Satu Mare, care s-a implicat activ în ultimele campanii electorale.

 

„Cred că tinerii au nevoie atât de acţiuni, care îi ajută să se dezvolte atât personal, cât şi de evenimente pentru că acolo socializează cel mai bine. Cred cu tărie într-o îmbinare armonioasă care să ducă la un progres social, o dezvoltare pozitivă şi o colaborare fructuoasă între toate categoriile de vârsta şi sex.

Însă, nu aş vrea să spun mult mai mult, prefer să dovedesc prin fapte, şi voi face tot ceea ce este necesar, atât eu cât şi colegii mei, pentru a atinge tot ceea ce noi ca organizaţie TSD Satu Mare ne vom propune.

Vă asigur, că-mi voi pune la bătaie toată experienţa, priceperea şi convingerea mea pentru a ne duce mandatul cu cinste până la sfârşit şi să-i asigur pe toţi acei colegi care vreau să se dezvolte personal, politic şi social că au în mine un partener de încredere şi un ajutor de nădejde” a declarat pentru Presa Locală, Ioana Bran.

 

La eveniment se anunţă prezenţa mai multor lideri ai TSD din Transilvania, alegerile din Satu Mare fiind cel mai important eveniment al TSD la început de toamnă.

 

dle templates freefilm online


Categoria: Eveniment

Ati intrat ca userul nelogat. Va rugam sa intrat in cont-ul d-voastra.
Va recomandam sa va inregistrati daca nu aveti cont.


Reclama

Reclama