UBB

Matei: capitolele 21 şi 22

Autor: Ioan.Ciorca din 28 decembrie 2009, Vizualizari: 1 107

Evanghelia după Matei: capitolele 21 şi 22
Capitolul 21

- Intrarea lui Iisus în Ierusalim -

1. Pe muntele Măslinilor, / Din rândul ucenicilor –
Sosind – Iisus, doi a ales / Şi, înainte, i-a trimes:
“Suntem lângă Ierusalim / Şi, în curând, o să sosim,
În Betfaghe. ‘Naintea noastră, / 2. E satul, iar menirea voastrã
Este să mergeţi până-n sat. / În el, găsi-veţi, imediat,
O măgăriţă cu-al ei pui. / Să n-aveţi grija nimănui!
Voi trebuie să-i dezlegaţi / şi-apoi, la Mine, vă-nturnaţi
Cu măgăruşii. De cumva, / 3. Vă-ntreabă cineva, ceva,
Să spuneţi: “Are trebuinţă / Domnul, de ei”. Acea fiinţă
Mi-i va trimite imediat.” / 4. Toate, aşa, s-au întâmplat,
Căci trebuia a fi-mplinit / Aceea ce a fost vestit
Prin vorbele prorocului: / 5. “Spuneţi fiicei Sionului:
“Iată că Împăratul tău, / Călare pe măgarul Său –
Pe mânzul măgăriţei – vine, / Blând, şi se-apropie de tine.”
6. Cei doi plecară, iar apoi, / Împlinind totul, înapoi,
Cu măgăruşi-au revenit, / Precum Iisus le-a poruncit.
7. I-au dus în faţa Lui Iisus, / Şi hainele pe ei şi-au pus,
Iar El, deasupra, S-a urcat. / 8. Norodul L-a întâmpinat
Şi mulţi sunt cei care-au făcut, / Din a lor haine, aşternut
În calea Lui. Alţii tăiau / Ramuri, şi-apoi le presărau
Pe drum, în faţa Lui Iisus. / 9. Cei cari ‘naintea Lui s-au dus,
Precum şi cei care veneau, / În urma Sa, mereu strigau:
“Osana, al lui David Fiu! / Slavă lui Dumnezeu Cel viu!
Osana, binecuvântat / E Cel ce ni s-a arătat,
Care-n Numele Domnului / Soseşte-acum. Osana Lui!
Osana! Slava Celui Sfânt, / În ceruri cari prea-nalte sînt!”

- Gonirea vânzătorilor din Templu -

10. Când, în Ierusalim, sosiră, / Fierbea cetatea. Toţi voiră
A şti, cuprinşi de-nfrigurare: / “Dar cine e Acesta, oare?!”
11. “El e Prorocul, e Iisus / Din Nazaret!” – unii au spus.
12. Apoi, în Templul Domnului, / Iisus simţi-n inima Lui,
Un junghi, atunci când a pătruns / Şi l-a văzut ce a ajuns.
Pe cei ce-n Templu se aflau – / Pe cei care negoţ făceau –
Furios, Iisus i-a alungat. / Tarabele le-a răsturnat
Zarafilor, iar pe acei / Neguţători de porumbei,
I-a scos afară şi le-a zis: / 13. “Adevărat e ce s-a scris:
“O casă, pentru rugăciune, / E casa Mea”, şi se mai spune
Că “Voi sunteţi aceia cari, / În peşteră, pentru tâlhari,
Aţi prefãcut-o.” Vai, de voi!” / 14. Vreo câţiva orbi şi şchiopi, apoi,
La El, în Templu, au intrat. / Iisus, pe toţi, i-a vindecat.
15. Dar preoţii cei mai de seamă, / Lipsiţi de cea mai mică teamă
De Dumnezeu, când au văzut / Minunile ce le-a făcut –
Şi-asemeni, când au auzit / Cum că Iisus e preamărit,
Că pruncii chiar, strigau “Osana, / Fiu al lui David!” – atunci cana
Mâniei lor s-a încărcat, / Şi, pe Iisus, L-au întrebat:
16. “I-auzi pe-aceştia ce vorbesc?” / “Sigur că da. Ei împlinesc
Ceea ce în Scripturi s-a scris, / Acel cuvânt care a zis:
“Tu, laude, din gura lor – / A pruncilor, sugarilor –
Ţi-ai scos!” Apoi, El i-a lăsat / 17. Şi în Betania-a plecat.
Cu-ai Săi, acolo, a rămas – / În noaptea ceea – de au mas.

- Blestemarea smochinului -

18. În zori, pe când se întorceau / Iar în cetate, toţi erau
Înfometaţi. Când au zărit / 19. Acel smochin pipernicit,
Crescând chiar lângă drumul lor, / S-au bucurat, sperând că vor
Găsi vreo fructă, de mâncat. / Dar n-au găsit. L-a blestemat,
Atunci, pe-acel smochin, Iisus: / “În veci, să nu ai rod!” – i-a spus.
Pe loc, smochinul s-a uscat. / 20. Ai Săi discipoli s-au mirat:
“De necrezut e ce-am văzut! / În ce fel, oare, s-a putut
Usca smochinu-ntr-o clipită?!” / 21. Iisus le-a spus: “De întărită
Va fi credinţa voastră-n voi, / Mai mari minuni veţi face-apoi,
Decât ceea ce aţi văzut, / Smochinului, că i-am făcut.
Cum i-am zis eu, smochinului, / La fel şi voi, când muntelui,
O să îi spuneţi, cu credinţă / “În mare, fugi!”, cu neputinţă
Este să nu fiţi ascultaţi. / Crezând, chiar munţii îi mutaţi.
22. Tot ce veţi cere Domnului, / Tot ce voiţi din partea Lui,
De cu credinţă Îl rugaţi, / Să ştiţi că o să căpătaţi!”

- Puterea Lui Iisus. Pilda celor doi fii -

23. Iisus, la Templu-apoi, S-a dus. / Bătrânii, preoţii, I-au spus:
“Cu ce putere-ai săvârşit / Totul? De unde ai primit
Astă putere? Să ne spui!” / 24. Iisus le-a zis, la rândul Lui:
“Am să vă pun Eu, o-ntrebare, / Iar dacă o să fiţi în stare
Să-Mi daţi răspuns, atunci, şi Eu, / Am să rãspund, la rândul Meu.
25. Deci iată ce am să vă cer: / Botezul lui Ioan, din cer,
Sau de la oameni, a venit?” / Ei, între ei, au şuşotit:
“Dacă, “din cer”, Îi vom răspunde, / Va zice: “De-aţi ştiut de unde
Venit-a, de ce n-aţi crezut?” / Acum, cu toţii am văzut,
26. Că gloata l-a crezut proroc / Pe-acel Ioan. Deci, nu e loc,
Să spunem că botezul lui / Vine din partea omului.
27. Mai bine – ca să nu greşim – / Îi vom răspunde că “nu ştim!”
“Nu ştiţi? Atunci, la rândul Meu”, / Zise Iisus, “nu spun nici Eu,
Cu ce putere, ce vedeţi, / 28. Eu săvârşesc. Dar, ce credeţi?
Era un om care avia / Doi fii, şi-i spuse unuia:
“Să mergi în vie, ţi-am cerut!” / 29. “Nu vreau!” – apoi, rău i-a părut
Şi-a mers în via tatălui. / 30. La cel de-al doilea fiu al lui,
S-a dus şi-n vie l-a trimis. / “Bine, mă duc” – fiul a zis,
Însă apoi, nu s-a mai dus. / Acum dar, ce aveţi de spus?
31. Care, din fii, a-ndeplinit / Ce le-a spus tatăl?” “Negreşit,
Că primul” – au răspuns, în cor, / Toţi cărturarii. Atunci, lor,
Iisus le zise: “Vă spun Eu, / Că merge-vor, la Dumnezeu,
Curve şi vameşi, înainte / De-a merge voi. Să ţineţi minte!
32. Ioan, ştiţi bine, a venit / La voi, umil, blând şi smerit,
Urmând calea neprihănirii. / L-aţi auzit, însă, voi – zbirii! –
Nu l-aţi crezut. Cuvintele, / I le-au crezut doar curvele
Şi vameşii. Chiar de-aţi privit / Aceste lucruri, nu-aţi voit
Să vă întoarceţi înapoi, / Crezându-l pe Ioan apoi.”

- Pilda vierilor -

33. “Vă spun o altă pildă dar. / A fost un vrednic gospodar,
Care, o vie, a sădit. / După ce locu-a-mprejmuit,
Un teasc, în mijloc, a săpat / Şi-apoi, un turn a ridicat.
Sfârşind munca, iar acea vie, / Voind lucrată ca să fie,
Unor vieri a-ncredinţat-o. / Deci, liniştit, el a luat-o
Spre alte ţări, în treaba lui. / 34. Însă, la vremea rodului,
Trimise robi, să i se dea / Partea ce i se cuvenea,
Din roade. Dar, robii trimişi / 35. De gospodar, au fost ucişi,
Când au cerut vierilor / Partea, pentru stăpânul lor.
36. Apoi, stăpânu-a trimis iar, / Alţi robi, vierilor săi, dar,
Au fost întâmpinaţi, la fel. / 37. Stăpânu-şi zise-atunci în el:
“Ar fi mai bine – gândesc eu – / Să îl trimit pe fiul meu,
Pentru că el va fi primit, / Cu cinste.” Când l-au întâlnit,
38. Vierii hotărâţi erau, / Să îl omoare, căci gândeau:
“Moartea moştenitorului, / Ne-aduce moştenirea lui.”
39. L-au prins pe fiu şi l-au ucis. / 40. Acum, ce credeţi că a zis
Stăpânul, sau ce a făcut, / Când aste lucruri, le-a văzut?”
41. Ei au răspuns: “S-a-nfuriat: / Pe ticăloşi, el i-a tăiat,
Iar via o dădu altui, / Care, la vremea rodului,
Îi va da dreptul cuvenit.” / 42. Iisus le-a zis: “Voi n-aţi găsit
Scris, în Scriptură, niciodată, / Că “Piatra, ce-a fost lepădată
De meşterii zidari, e-adusă / Şi-n capul ungiului e pusă”?
Lucrul acesta-i aşezat / De Dumnezeu, şi-i minunat.
43. De-aceea, a Lui Dumnezeu / Împărăţie – vă spun Eu –
Că, de la voi, va fi luată / Şi altui neam îi va fi dată.
De-acel neam fi-va preăuită, / Căci va da roada cuvenită.
44. Zdrobit e cel ce va cădea, / Pe-această piatră, chiar de ea!
Cel peste care a picat / Piatra, acela-i spulberat!”
45. Când preoţii au auzit – / Şi Fariseii – ce-a vorbit,
Au înţeles că doar la ei / S-a referit Iisus. Acei
Vieri, din povestirea Lui, / Sunt mai marii poporului.
46.Atunci, gând rău I-au pus şi-u vrut / Să-L prindă, însă s-au temut
De furia noroadelor / Care-L credeau Proroc al lor.

Capitolul 22

- Pilda nunţii fiului de împărat -

1. Când le-a vorbit din nou, Iisus, / O altă pildă, le-a mai spus:
2. “Împărăţia cerului / E-asemeni împăratului,
Care o nuntă-a pregătit, / Când fiul şi-a căsătorit.
3. Prin robii săi, el a chemat / Nuntaşii. Mulţi l-au refuzat.
4. Atunci, alăi robi, el a trimis / Şi celor invitaţi le-a zis:
“Iată, ospăţu-i pregătit. / Veniţi! Cu drag, eu v-am poftit.
Juncii şi vitele-ngrăşate / Pentru ospăţ, au fost tăiate.”
5. Nuntaşilor nu le-a păsat: / Unul, la holde, a plecat,
Iar altul, la al său negoţ. / 6. Ceilalţi i-au prins pe robi, şi toţ’
Cei care-au fost la ei trimişi, / Au fost bătuţi şi-au fost ucişi.
7. Când împãratul a aflat, / Furia lui s-a revărsat:
Cu oastea sa, el a venit, / Pe-acei tâlhari i-a nimicit
Şi-a dărâmat lucrarea lor. / 8. Apoi, le spuse robilor:
“Iată că nunta este gata, / Dar cei poftiţi şi-au luat plata,
Fiindcă-au fost nişte netrebnici. / 9. Acuma, dacă n-au fost vrednici,
Ieşiţi pe drumuri! V-aşezaţi / Pe la răspântii şi chemaţi
Pe toţi pe care-o să-i găsiţi, / Căci vreau, la nuntă, să-i poftiţi!”
10. Robi-au plecat şi-au împlinit / Tot ce stăpânu-a poruncit –
Şi buni şi răi, au adunat. / Toţi, în odaie, au intrat,
Iar sala nunţii s-a umplut. / 11. Când împăratul a văzut
Că totul s-a îndeplinit, / Printre nuntaşi el a venit,
Să-şi vadă oaspeţii chemaţi. / Uimit, văzu-ntre invitaţi,
Unul – la masă aşezat – / Fără însă a fi-mbrăcat
Cu haina pentru nună. El / A zis, către omul acel:
12. “Prietene, cum ai intrat, / La nuntă, făr’ a fi-mbrăcat
Cu hainele de sărbătoare?” / Omul, simţind că vină are,
Ochi-şi plecă şi-a amuţit, / 13. Iar împăratu-a poruncit:
“Hei, slujitori! Iute-l legaţi / Şi-apoi, afară-l aruncaţi,
În negura plânsetelor / Şi în scrâşnirea dinţilor!
14.Că mulţi sunt cei chemaţi să vie; / Aleşi, puţini doar, au să fie!”

- Birul -

15. Iisus, când pilda a sfârşit, / Toţi Fariseii s-au gândit
Cum ar putea ca să-I întindă / Curse, cu vorba ca să-L prindă.
16. Irodiani, ei au trimis – / Cu ucenicii lor – şi-au zis:
“Învăţătorule, venim / La Tine, pentru că noi ştim
Că tot ce spui, e-adevărat. / Norodului, i-ai arătat,
Prin adevăr, a Domnului / Cale; la faţa omului,
Tu, niciodat’, nu Te-ai uitat – / De nimenea nu Ţi-a păsat.
17. Ne spune aşadar, cum vezi / Problema birului? Ce crezi –
Pentru că iată, noi nu ştim – / Se cade, oare, să plătim,
Cezarului, bir? Dacă nu, / Ne-nvaţă, ce sã facem, Tu!”
18. Iisus, care le cunoştea / Gândul, le-a spus: “Părerea Mea,
Este că voi nu vreţi să ştiţi, / Voiţi doar să Mă ispitiţi!
19. Fătarnicilor ce sunteţi, / Daţi-Mi un ban! Ei, ce vedeţi?
20. Al cui e chipul desenat / Şi slova ce s-a încrustat
Pe acest ban?” “Sunt ale lui, / 21. Toate-s ale Cezarului” –
Au răspuns ei. “E-adevărat! / Atuncea, daţi ce e de dat
Pentru Cezar, iar Domnului, / Daţi-I ceea ce este-al Lui!” –
22. Le-a zis Iisus. Ei s-au mirat, / Şi-nvinşi, de-acolo, au plecat.

- Despre înviere -

23. Abia plecară Fariseii, / Că şi sosiră Saducheii –
Cei cari nu cred în înviere – / Şi-au mers pân’ la Iisus spre-a-I cere
Un sfat. Unul din ei a zis: / 24. “Învăţătorule, a scris
Moise, că de-ntâmpla-se-va / Şi o să moară cineva,
Fără să fi avut copii, / Atuncea, fratele său – ştii –
Va trebui să se însoare / Cu văduva acelui care
Murit-a, şi să îi ridice / Urmaşi – căci Moise aşa zice.
25. Iată, la noi, au fost o dat’ / Fraţi, şapte. Primul s-a-nsurat,
Şi a murit făr’ a lăsa / Nici un urmaş, în urma sa.
Atunci, nevasta omului, / Rămase la fratele lui.
26. Şi cel de-al doilea a murit; / La fel, şi-al treilea a păţit,
Şi-al patrulea, şi-al cincelea, / Pân’ a murit şi-al şaptelea.
27. După ce i-a-ngropat pe toţi, / Femeia a murit. De poţi,
28. Ne spune: când vor învia / Toţi oamenii, atuncea, ea,
Cărui din fraţi are să-i fie – / Căci au avut-o toţi – soţie?”
29. Iisus le-a zis: “Vă rătăciţi, / Scriptura, pentru că n-o ştiţi!
Nici nu cunoaşteţi – vă spun Eu – / Puterile lui Dumnezeu.
30. Când învierea va veni, / N-au să se-nsoare oamenii.
Asemenea îngerilor, / În cerul Domnului, fi-vor.
31. Şi-acum, că vorba aţi adus / Despre-nviere – ce va spus,
Dumnezeu, vouã – n-aţi citit? / Ascultaţi dar, ce a vestit:
32. “Sunt Dumnezeul lui Avram, / Isac şi Iacov”. Iată, am
Să vă mai spun ceva şi Eu: / Să ştiţi – cu toţi – că Dumnezeu
E Dumnezeul viilor / Şi nicidecum al morţilor!”
33. Acei care Îl ascultau, / Uimiţi, de vorbele-I, erau.

- Porunca cea mai mare -

34. Când auzirã Fariseii / Cum au păţit-o Saducheii –
Cum gura li s-a astupat – / S-au strâns cu toţi şi-au încercat
35. Să-L ispitească pe Iisus. / Un învăţat al Legi-a spus:
36. “Învăţătorule, ştii care / Este porunca cea mai mare,
37. Din Lege?” “Să-L iubeşti”, a zis / Iisus, “pe Domnul, cum e scris:
“Cu inima şi sufletul, / Şi-apoi cu întreg cugetul.”
38. Asta-i porunca cea mai mare; / 39. Şi-a doua, asemănătoare
Cu prima, spune: “Să-ţi iubeşti / Aproapele, cum însuţi eşti
Iubit, chiar tu, de către tine”. / 40. Aste porunci cuprind, în sine,
Pentru acel ce le-nţelege, / Prorocii şi întreaga Lege.”

- Al cui fiu este Hristosul? -

41. Doar într-un loc se adunau / Toþi Fariseii, când aveau
Ceva urgent de discutat. / Iisus S-a dus şi-a aşteptat,
În acel loc, să se adune / Cu toţi, ca să le poată pune
O întrebare. În sfârşit, / Când Fariseii au venit,
Iisus S-a ridicat de jos / 42. Şi-a zis: “Ce credeţi, de Hristos?
Al cui Fiu poate El să fie?” / “E al lui David, doar se ştie!
Faptul acesta-i cunoscut!” / 43. “Atunci, cum oare, a putut,
David, de Duhu-nsufleţit, / Să-I spună “Domn”? Aţi auzit –
Căci, în Scriptură, este scris – / Felul în cari David I-a zis.
44. De nu ştiţi, am să vă spun Eu: / “Domnul a zis, Domnului Meu:
“Aşază-Te, la dreapta Mea, / Până atunci când voi putea –
Până când voi găsi o cale – / Duşmani-Ţi, sub tălpile Tale,
45. Să Ţi-i aşez!” Vă-ntreb acum: / De I-a spus “Domn”, atuncea cum,
Lui David, El îi e fecior?” / 46. Pe chipurile tuturor,
Mirarea s-a întipărit; / Nici un cuvânt nu s-a rostit.
De-atunci, nimeni nu I-a mai pus, / Vreo întrebare, lui Iisus.dle templates freefilm online


Categoria: Spiritualitate

Ati intrat ca userul nelogat. Va rugam sa intrat in cont-ul d-voastra.
Va recomandam sa va inregistrati daca nu aveti cont.


Reclama

Reclama