UBB

2016, Anul Regalității. De la Carol I la Mihai I

Autor: Claudiu.Padurean din 2 ianuarie 2016, Vizualizari: 3 082

Prinși între petrecerile care marchează trecerea în noul an, suntem pe cale să uităm adevărata semnificație a lui 2016. Anul acesta este deosebit de important deoarece este Anul Regalității. Serbăm nu doar 150 de ani de la venirea pe Tron a Regelui Carol I, ci și 150 de ani de la nașterea oficială a României. Până atunci, țara care se unise sub Alexandru Ioan I Cuza purta numele de Principatele Unite. Denumirea de România a fost asumată de Carol I, în prima Constituție românească, cea adoptată la câteva săptămâni după urcarea sa pe Tron. Așadar, de acum 150 de ani nu mai avem denumirile medievale pentru a desemna teritoriile locuite de români, ci a apărut în dreptul internațional public numele de România.
Meritele lui Carol I sunt multe. A dat țării una dintre cele mai modern Constituții din lume. A bătut prima monedă românească, leul. A înzestrat țara cu instituții moderne. A câștigat pe câmpul de luptă independența de stat de României, în 1877, iar în 1881 a transformat-o în regat. A câștigat Dobrogea, iar apoi, după victoria din cel de-al doilea război balcanic, a obținut și Cadrilaterul. Iar domnia sa a deschis drumul spre victoria României în Primul Război Mondial, sub urmașul său la Tron, Regele Ferdinand I, apoi spre Marea Unire. Perioada interbelică a adus și afirmarea intelectualității românești în lume, sub Regele Culturii, Carol al II-lea, Suveranul cu cele mai mari defecte, dar și cele mai mari calități din istoria regalității române. Povestea continuă cu figura tragică a Regelui Mihai I, cel care a salvat România și care a readus Transilvania de Nord la trupul țării, apoi a fost alungat în exil. Este o poveste al cărei sfârșit nu a fost scris încă. Eu sper că îl voi vedea pe Regele Mihai I repus pe Tron chiar în acest an. Este unul dintre cele mai scumpe vise pentru mine.

Și ca să înțelegem de ce este important să serbăm așa cum se cuvine cei 150 de regalitate, ar trebui să îl cităm pe marele istoric Lucian Boia, care scria în cartea sa, ”Suveranii României. Monarhia, o soluție” (Ed. Humanitas, 2014): ”Cele două principate - Țara Românească și Moldova – care tocmai alcătuiseră România (sub numele inițial de Principatele Unite) aveau o lungă tradiție de dezordine și ineficiență guvernamentală. Era povestea unor țări cu o structură socială simplă: boieri și țărani, cu legi și reguli destul de sumare, cu conștiință civică aproximativă și cu certa predominare a raporturilor, conflictelor și aranjamentelor individuale față de mecanismul instituțional. Schimbarea neîncetată a domnilor, mai întâi fără nici o regulă, apoi cu regula numirii discreționare a principilor de către Poarta otomană, a fost expresia cea mai înaltă a acestei dezordini, anulând orice principiu de continuitate. Republica n-ar fi făcut decât să perpetueze instabilitatea deja înrădăcinată. La fel, soluția unei dinastii autohtone, la care s-ar fi socotit îndreptățite să aspire nu puține familii boierești, unele ”autoproclamate” deja ”princiare”, prin simplul fapt al ocupării tronului unuia dintre principate de unul sau altul dintre membrii lor (iar, în acest caz, conflictelor tradiționale dintre familiile boierești risca să li se adauge un motiv de zânzanie, între pretendenții munteni și cei moldoveni). Pentru toate acestea nu exista decât un singur remediu: principele adus din afară. E și o strategie pentru a obține un dram de recunoaștere europeană, într-o Românie încă vasală Imperiului Otoman și continuatoare a două principate care nu ieșiseră în timp de secole dintr-un statut politic subaltern. Lovitura de imagine a fost în acest sens incontestabilă: un Hohenzollern pe tronul României, înrudit, chiar dacă mai pe departe (ramura Sigmaringen catolică, din sudul Germaniei) cu regii Prusiei, în curând și împărați ai Imperiului German (și, de asemenea, ceea ce conta mult în epocă, cu însuși Napoleon al III-lea, cel care, de altfel, a și susținut urcarea lui Carol I pe tronul României). Se avea în vedere și independența: greu de crezut că un Hohenzollern avea să se resemneze multă vreme cu condiția de vasal al sultanului. Iar la Plevna, la 1877, nici gând n-ar fi fost ca vreun prinț autohton să obțină comanda supremă, care, lui Carol, i-a revenit în mod firesc; n-avea cum să se afle în postura subordonat al unui general rus oarecare”. Nu mai vreau să adaug nici un cuvânt la cele scrise de Lucian Boia în privința lui Carol I. Vreau doar să adaug că, așa cum la 1866, Carol I a fost soluția cea mai bună pentru România, în 2016, Mihai I este cea mai bună variantă pentru țara noastră.dle templates freefilm online


Categoria: Opinii

Ati intrat ca userul nelogat. Va rugam sa intrat in cont-ul d-voastra.
Va recomandam sa va inregistrati daca nu aveti cont.


Reclama

Reclama