Geoană: Parteneriatul strategic româno-american trebuie transformat într-o alianță bilaterală privilegiată!

Autor: Claudiu.Padurean din 24 septembrie 2015, Vizualizari: 930

România ar trebui să ducă relația strategică cu Statele Unite ale Americii la un nivel superior și să o transforme într-o alianță bilaterală după modelul celor deja încheiate de SUA cu Polonia, Israelul sau Coreea de Sud. Ideea a fost lansată la Cluj de către fostul ministru de Externe Mircea Geoană, care a fost și ambasador al României la Washington. El a făcut această propunere cu câteva zile înainte de vizita în Statele Unite a președintelui României, Klaus Iohannis.
Statele Unite ale Americii au încheiat alianțe bilaterale privilegiate cu state în care au încredere și care sunt situate în colțuri strategice ale lumii, a spus Mircea Geoană. Senatorul român a adăugat că, în acest moment, România este un partener geopolitic interesant pentru Statele Unite ale Americii. Mircea Geoană este de părere că o alianță privilegiată cu Statele Unite ale Americii ar duce cooperarea româno-americană la un nivel superior.

Fostul ministru român de Externe spune că acele state care au devenit aliații strategici ai Statelor Unite ale Americii se bucură de stabilitate și prosperitate.

România și Statele Unite sunt aliate în cadrul NATO și au un parteneriat strategic. Mircea Geoană crede însă că numirea noilor ambasadori, Hans Klemm la București și George Maior la Washington, precum și vizita președintelui Klaus Iohannis în Statele Unite ale Americii reprezintă oportunitatea perfectă pentru a oferi un plus de consistență relațiilor româno-americane. dle templates freefilm online


Categoria: Politica

Ati intrat ca userul nelogat. Va rugam sa intrat in cont-ul d-voastra.
Va recomandam sa va inregistrati daca nu aveti cont.


Reclama

Reclama