UBB

Toată conducerea CJ Cluj ar trebui să dispară!

Autor: invitati din 4 martie 2015, Vizualizari: 896

de Adrian Gurzău

Toată conducerea CJ Cluj ar trebui să dispară! Vakar, cu Oleleu și Cătărig, de mână cu Simona Gaci și restul funcționarilor indolenți care au făcut posibil să se piardă o investiție de 70 de milioane de euro pentru Aeroportul Internațional Cluj ar trebui să-și dea demisia de îndată. S-au spălat pe mâini de rsponsabilitatea nemuncii efectuate în ultimul an depunând un memoriu la DNA cu presupuse posibile eventuale tentative de fraudare a banilor europeni. Asta acum, în ultimele zile - după ce au avut doi ani la dispoziție nu numai să sesizeze ce anume nu este conform legii, dar și săceară remedierea de așa manieră încât să se ajungă la investiție și la banii europeni. Vorbim despre ani în care s-au chetuit bani pe studii de fezabilitate și s-au făcut descărcări publice de sarcină și li s-a cerut, la fel de public, să se implice. Dar au ales să-și pună râca personală mai presus de interesele cetățenilor Clujului.

De când trebuie să dea DNA aviz de legalitate? Aceasta este menirea procurorilor, sau a funcționarilor plătiți din bani publici să prevină cheltuirea abuzivă a banilor, nu să o constate, sau bănuiască cândva ulterior. S-a întors lumea cu josul în sus: funcționarii fac constatări de ilegalitate în locul procurorilor și le cer procurorilor să le facă munca și să dea aviz de legalitate!
După cum funcționează lucrurile la CJ Cluj sunt tentat să cred că se produce sistematic un act de sabotare a județului și a atractivității economice a municipiului Cluj-Napoca. Adică la Budapesta se poate face transport intermodal. La fel și la Mureș, și la Timiș, și în Ilfov, numai în Cluj nu?

Cred că este cazul să se ceară intervenția SRI și SIE pentru un caz tot mai evident de sabotare economică. Iar cei pomeniți mai sus ar trebui să știe că lipsa de activitate sau omiterea activității de frica declarată a procurorilor îi descalifică la a mai rămâne în funcții pe banii contribuabililor clujeni. Adică nu se mai poate munci legal în Țara aceasta? Adică nimeni nu-și mai asumă legile care există, așa de prsot sunt făcute încât orice procuror le poate interpreta contrar a ceea ce conțin ele? Adică nu se puteau găsi soluții legale pentru atragerea de fonduri europene? Să înțeleg că funcționarii CJ Cluj și conducerea acestei instituții nu știu munci decât în afara legii?
Jalnică scuză și-au găsit pentru a-și justifica lipsa de activitate din ultimii ani și încasarea necuvenită a unor salarii.dle templates freefilm online
Sursa: Adrian Gurzău More: Presedinte PMP Cluj, deputat

Categoria: VOX POLITICA

Ati intrat ca userul nelogat. Va rugam sa intrat in cont-ul d-voastra.
Va recomandam sa va inregistrati daca nu aveti cont.


Reclama

Reclama