UBB

Mesajul unui clujean către studenți: "Vă mulțumesc că ne aglomerați orașul, vă mulțumesc că am avut lângă cine să strig în gura mare că vreau să-mi cresc copilul în țara asta"

Autor: imperial din 17 noiembrie 2014, Vizualizari: 1 363

De Silviu Mera
Am redescoperit orasul in care traiesc. Si nu prin prisma strazilor asfaltate (sau nu), nu prin evenimentele dezumflate ce se organizeaza doar pentru a goli buzunarele celor multi. L-am redescoperit vazand ca de fapt e format din oamenii ce-l locuiesc, de-o viata sau vremelnic. Si sunt oameni minunati care, atunci cand ajunge cutitul la os, pot striga: "UNITI, SALVAM, TOATA ROMANIA!"
De ani de zile, orice cetatean din acest oras simte diferenta intre Clujul din timpul scolii, aglomerat, de nerespirat si Clujul din timpul vacantelor, aerisit, incremenit, linistit, in care parca esti imbiat sa te simti bine. Astfel privind lucrurile, nu puteam sa nu scap, in gand sau chiar printre buze, vorbe grele asupra studentilor care ne aglomereaza orasul, pentru care nu exista decat centrul carciumilor, care ne fac viata cotidiana mai incarcata, pe langa grijile cotidiene.

Asa vedeam lucrurile pana ieri (sau pana vineri). Cand mi-am dat seama ca sunt in acelasi centru aglomerat inconjurat de aceeasi studenti care se ingramadeau impreuna cu noi, cei cativa locuitori rataciti printre ei, in numele unor idei (idealuri inca e prea mult spus) comune. Si a venit revelatia: daca aceste alegeri ar fi fost organizate in timpul vacantei studentilor noi, locuitorii orasului, am fi reusit eventual sa ne facem de rusine prin lipsa tariei caracterului nostru; aveam nevoie de ei pentru sufletul nostru cum avem nevoie de aer pentru trup. Numai alaturi de tineretea si entuziasmul lor se putea intampla acest inceput al vietii "normale".

Parintii nostri au facut o revolutie adevarata acum 25 de ani, din pacate furata din fasa de aceiasi comunisti perversi, care inca se tin de capul acestei tari; pe cand credeam ca aceasta generatie este intru totul pierduta intre carciumile din centru, chefurile din camine, excursiile din week-end-urile prelungite date de guvern :))) si vesnicul facebook, iata ca le-a venit randul sa faca revolutia generatiei lor; si culmea, sa ne arate ca stiu, la 20-25 de ani ce este demnitatea, demnitatea de a fi om.

Va multumesc ca ne aglomerati orasul, va multumesc ca am avut langa cine sa strig in gura mare ca vreau sa-mi cresc copilul in tara asta care e si a mea, nu doar a lor. Va multumesc pentru ca, daca nu erati voi, as fi plecat in lumea larga, nemaivazand nici o speranta in tara asta.dle templates freefilm online


Categoria: Opinii

Ati intrat ca userul nelogat. Va rugam sa intrat in cont-ul d-voastra.
Va recomandam sa va inregistrati daca nu aveti cont.


Reclama

Reclama