UBB

PSD - partidul mafiei, corupției, tâlharilor și, mai nou, al asasinilor. O să urmăresc PSD până în gaură de șarpe, atât timp cât fură România

Autor: invitati din 17 mai 2014, Vizualizari: 965

De Monica Macovei, europarlamentar PDL/PPE

Suntem mulți, suntem puternici și suntem aici pentru că vrem să scăpăm România de Ponta, de PSD, de tâlharii din PSD care au ocupat România ca și cum e feuda lor.
Și Ploieștiul a fost ocupat de oligarhii și de baronii din PSD. Adrian Năstase, deputat de Mizil – la închisoare de două ori, Vlad Cosma, deputat de Mizil – trimis în judecată pentru trafic de influență, Mircea Cosma, tatăl lui Vlad Cosma, de la Consiliul Județean – trimis în judecată, și deasupra tuturor stă Sebastian Ghiță – care s-a umplut de bani din contractele cu statul, din buzunarele voastre și care acum amenință alți colegi din PSD cu moartea. Cam asta este PSD-ul în Ploiești și ploieștenii nu merită asta! Merită altceva și pentru asta ne luptăm. Să-i dăm afară și să schimbăm și Ploieștiul, și alte orașe, județe, regiuni ale țării pline de baroni PSD.

Și, pentru că vorbim de baronii PSD, trebuie să scăpăm țara de ei, pentru că ne fură din banii publici, din banii noștri, pentru că din cauza lor nu avem locuri de muncă, pentru că au transformat PSD în partidul mafiei, corupției, tâlharilor și, mai nou, al asasinilor. Și, haideți să le dăm înapoi în cap cu sloganul lor din 2012. Mai știți cum spuneau? „Dreptate până la capăt!”. Da, și noi vrem dreptate până la capăt pentru Dragnea, pentru Oprișan, pentru Cosma x2, pentru Duicu, pentru Nicușor Constantinescu, pentru Mazăre și pentru mulți alții care fură și sunt corupți. Și pentru Ponta.

Mă cunoașteți. Am spus întotdeauna răului pe nume și m-am luptat cu el fără frică. Și am făcut DNA. DNA este coșmarul PSD, tot ce fac ei este să scape de DNA. Când Ponta a spus „dacă nu câștigăm Președinția, scapă cine poate”, asta spunea: trebuie să câștigăm Președinția ca să-i schimbăm pe procurorii de la DNA.

Cu DNA, avem miniștri la închisoare, sau cercetați penal, sau în curs de judecată. La fel, primari, președinți de consilii județene și mulți alții, parlamentari. Fără DNA, știți ce-am avea? Fără DNA, mătușa Tamara ar fi o rudă săracă și necunoscută. Și fără DNA, v-ați uita la blaturi, nu la fotbal!

De vreo săptămână, pesediștii și peneliștii vandalizează și rup afișele electorale cu poza mea, cu chipul meu. Le e frică pesediștilor până și de chipul meu de pe un afiș. Să le fie! Să le fie frică! Să le fie! O să-i urmăresc până în gaură de șarpe, atât timp cât fură România, cât ne fură pe toți, cât au adus corupția la rang de politică de stat, la politica României, au adus corupția pe masa Guvernului. Și-o să mă lupt cu ei și o să-i urmăresc. Și nu o să mă învingă! Orice ar face cu afișele sau orice amenințări ar face. Nu o să mă învingă nici pe mine, și nici pe voi!

Cum am spus de atâtea ori, eu nu mă las, pe ei nu-i las, și pe cei buni, iarăși, nu-i las. Nu ne lăsăm și nu-i lăsăm! dle templates freefilm online


Categoria: VOX POLITICA

Ati intrat ca userul nelogat. Va rugam sa intrat in cont-ul d-voastra.
Va recomandam sa va inregistrati daca nu aveti cont.


Reclama

Reclama