Au început lucrările de modernizare a stației de tratare a apei din Gilău

Compania de Apă „Someș” a emis ordinul de începere a lucrărilor pentru „Reabilitarea și modernizarea stației de tratare a apei Gilău”, parte a proiectului în valoare de 355,6 milioane de euro finanțat prin intermediul Programului Operațional Infrastructură Mare – POIM 2014-2020. Contractul de lucrări are o valoare de 57.840.000 de lei, cu o durată de execuție de maxim 27 luni și reprezintă cea de-a treia etapă majoră de investiții în modernizarea acestei stații de tratare după 1990, consecutiv celor realizate în cadrul programelor de investiții din fonduri europene MUDP II (1997-2002) și ISPA…

Read More

SportinCluj: Trei membri ai staff-ului lui Dan Petrescu vor da în judecată CFR Cluj

Trei foști membri ai staff-ului lui Dan Petrescu au anunțat că vor da în judecată CFR Cluj. Este vorba de Valeriu Bordeanu, Costin Curelea și Bogdan Aldea, potrivit SportinCluj.ro. Ei susțin că au de recuperat 30.000 de euro. Este vorba de restanțe salariale acumulate în ultima perioadă a contractului. „Sunt foarte dezamăgit! Nu mă așteptam la un astfel de tratament, mai ales că am stat mai bine de trei ani la CFR Cluj. Au fost situații în care am suplinit și funcția de antrenor principal, așa cum s-a întâmplat pe…

Read More

721 de pacienți COVID-19, internați în spitalele clujene

În acest moment, în județul Cluj, sunt internați, în spitale, 721 de pacienți COVID-19, din care 656 din județ. Situația epidemiologică, în județul Cluj, se prezintă astfel: rata incidenței pe județul Cluj: 6,52; în ultimele 24 de ore, 351 persoane din județul Cluj au fost confirmate pozitiv cu infecție COVID-19; total număr de teste 1.768 din care 770 diagnostic grupe de risc, 621 teste efectuate la cerere și 377 teste rapide. Până în acest moment s-au realizat 449.504 de teste, la nivelul județului Cluj; 96 persoane internate în ATI; total…

Read More

Peste 1 800 de părinți au primit asistență medicală gratuită, prin serviciul AloPedi

Serviciul de asistență medicală telefonică AloPedi devine tot mai solicitat, în contextul pandemiei.  Pe parcursul primelor trei luni ale anului au fost preluate 1.855 de apeluri. În 69% din cazuri, copiii au fost evaluați ca non-urgențe, iar părinților medicii le-au explicat modul în care aceștia pot fi îngrijiți la domiciliu și care sunt semnele la apariția cărora trebuie să se adreseze medicului. Comparativ cu ianuarie, luna martie a fost marcată de o creștere cu 62% a numărului de apeluri. Au existat, de asemenea, cu 50% mai multe situații în care…

Read More