SportinCluj: Universitatea Cluj debutează în Cupa României la rugby

Echipa de rugby masculin a ”Universității” Cluj debutează în Cupa României în deplasare la Timișoara. Rugbyștii universitari întâlnesc în prima etapă pe SCM Timișoara. Meciul este programat sâmbătă, 3 aprilie, de la ora 11:00, pe Stadionul Gheorghe Rășcanu din Timișoara, potrivit U-Cluj.ro. Datorită situației pendemice actuale, nu este permis accesul pe stadion, însă puteți ajuta echipa Clujului prin achiziționarea de bilete virtuale la meci de pe bilete.ro, potrivit SportinCluj.ro.

Read More

O nouă razie soldată cu amenzi pentru nerespectarea măsurilor de limitare a virusului pandemic

Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Cluj, Grupării mobile Ștefan Cicio Pop, poliţişti locali, și reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Cluj, au continuat, miercuri, activitățile în vederea limitării răspândirii virusului COVID-19. În cadrul acțiunilor desfășurate, au fost legitimate peste  1.640 de persoane și au fost verificate peste 146 de societăți comerciale. Totodată, au fost oprite pentru control 201 mijloace de transport persoane, fiind verificat modul în care, sunt respectate măsurile de protecție pentru prevenirea răspândiri virusului COVID-19.…

Read More

Un nou record COVID-19, în secțiile de ATI din țară: peste 1 400 de persoane internate în stare gravă

În unitățile sanitare de profil, din țară, numărul total de persoane internate cu infecție COVID-19 este de 13.252. Dintre acestea, 1.434 sunt internate la ATI. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 6.115 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 (COVID-19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 1.135 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. În ultimele 24 de ore, în România, au fost efectuate…

Read More

UpNews: Schimbări la platforma de vaccinare! În funcție de centrul de vacinare se va putea alege și vaccinul

Persoanele care se programează pentru vaccinul anti-COVID-19, prin intermediul platformei naționale de vaccinare, vor şti ce vaccin este folosit în fiecare centru. Prin urmare, alegând centrul, pot alege, inclusiv şi serul. Coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță a precizat, însă, că, la nivel național, se vor deschide noi centre de vaccinare. “Pe 6 aprilie vom deschide aproximativ 12 cabinete noi pentru administrarea vaccinului produs de compania Moderna. De asemenea, din 13 aprilie, vom deschide 144 de cabinete noi de vaccinare pentru administrarea vaccinului de la compania Pfizer/BioNTech, în condiţiile în…

Read More

Vezi cu ce povești continuă difuzarea de spectacole online la Teatrul „Puck” din Cluj

Iubitorii teatrului de păpuși sunt așteptați și în această săptămână să urmărească gratuit spectacole transmise pe pagina de Facebook a Teatrului de Păpuși ,,Puck”, în regim de live streaming. Prima asemenea reprezentație a săptămânii a fost „Ciobănașul cu ochi de stele”/ „A csillagszemű juhász”, după o poveste populară, în regia și scenariul lui Szabó Attila, difuzată luni, 29 martie 2021, pe pagina de facebook a instituției. De asemenea, duminică, 4 aprilie 2021, de la ora 11:00, poate fi urmărit pe pagina https://www.facebook.com/teatruldepapusi.puck spectacolul „Călătorie în lumea poveștilor”, în regia Ibolyei Varga.…

Read More

Postul de manager al Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca, scos la concurs

Postul de manager al Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca a fost scos la concurs de către Ministerul Sănătății.  Concursul se va desfășura în două etape. Pe data de 5 mai, la ora 10:00, va avea loc etapa de verificare a îndeplinirii de către candidați a condițiilor de participare, urmând ca toți cei care trec de această etapă eliminatorie să își prezinte și să susțină proiectul de management în data de 13 mai, ora 10:00. Calendarul desfășurării al concursului și condițiile de participare le puteți regăsi pe site-ul Ministerului Sănătății.…

Read More

Expoziție Dacian Andoni la Muzeul de Artă

Muzeul de Artă Cluj-Napoca organizează expoziția Perenitate Fragilă (pictură, desen) a artistului timișorean Dacian Andoni, ce este deschisă spre vizitare publicului în perioada 31 martie – 18 aprilie 2021.  Dacian Andoni s-a născut în anul 1962 la Arad. A simțit de timpuriu chemarea spre artă, imbold care l-a călăuzit pe tot parcursul vieții. Pregătirea universitară a urmat-o la Iași, în cadrul Academiei de Artă George Enescu, secția pictură, promoția 1993, la clasa profesorului Adrian Podoleanu. Este membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România. În prezent este profesor universitar la Universitatea…

Read More