Pagina de istorie: Află ce legătură există între Universitatea Harvard și Turda

În 8 septembrie 1636, era fondată una dintre cele mai bune universități din lume, după unii, chiar cea mai bună universitate din lume. Este vorba de Universitatea Harvard, fondată în orășelul Cambridge din colonia britanică Massachusetts din America de Nord, scrie RFI în Pagina de istorie. Universitatea Harvard s-a născut din dorința membrilor elitei coloniale britanice de a avea o instituție de învățământ superior în America de Nord. Modelul noii universități americane a fost reprezentat de Universitatea Cambridge, iar curricula universității britanice a fost adaptată după cerințele cultelor protestante care…

Read More

Trei artiști internaționali expun la Centrul de Interes

Centrul de Interes propune 17 noi expoziții în sezonul de toamnă. Printre acestea, se numără și trei expoziții ale unor artiști internaționali.  Iată informațiile primite la redacție: Centrul de Interes vernisează noul sezon expozițional în data de 11 septembrie, între orele 16:00 și 20:00, invitând clujenii la cel mai mare eveniment de artă contemporană al toamnei. În premieră la Cluj vor expune o serie de artiști internaționali: Alfredo Pirri, unul dintre cei mai cunoscuți artiști contemporani din Italia, Szűcs Attila, unul dintre cei mai importanți pictori ai artei contemporane ungare…

Read More