ÎMPREUNĂ, PENTRU NORMALITATE

Numele meu este MIHAI IURIAN. De profesie. sunt medic veterinar şi îmi exprim bucuria de a mă adresa dumneavoastra în calitate de candidat la SENATUL ROMÂNIEI, colegiul 4, CLUJ (Turda, Huedin, Zona de Munte), din partea PARTIDULUI ROMÂNIA MARE. Sunt nou venit în politică, astfel nu pot fi acuzat că sunt răspunzător de dezastrul în care se află ţara în ziua de astazi, deoarece atât eu cât şi partidul din care fac parte nu am fost la guvernare. Problemele reale ale României pe care le vedem şi simţim cu toţii, dar puţini vorbesc despre ele pot fi combătute doar dacă ne unim forţele, lucrând împreună pentru a găsi soluţii şi numai dacă suntem uniţi şi hotărâţi să schimbam viitorul nostru, al tuturor.

Read More

Ideei şi proiecte, pentru Colegiul 10, Cluj

Mă numesc Sopon Cristian. Sunt absolvent al facultăţii de Agricultură din cadrul Universităţii de Ştiinte Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca. Candidez pentru un loc în Camera deputaţilor, în Colegiul 10, Cluj. Sunt tânăr, iar până acum nu m-am implicat în viaţa politică. Acum însă, am decis să mă implic, întrucât am soluţii pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă mediul rural. Întrucât mi-am petrecut copilăria la Gilău şi am colindat toate localităţile din împrejurimi, ştiu foarte bine care sunt priorităţile din zonă şi ce anume trebuie făcut pentru cetăţenii din colegiul 10.

Read More

Schimbaţi-va mintea români!

Sunt Cornel Vasile Maja, inginer diplomat în silvicultură, diriginte OPDC Cluj-Napoca – Compania Naţionalp Poşta Română, candidez pentru Camara deputaţilor, în Colegiul 2 din Cluj-Napoca.Nu campiile, pădurile, munţii, aurul sau petrolul sunt „bogaţia” Romaniei, ci OMUL. Românul este încă un om frumos, puternic, viu şi inteligent, aşa cum greu mai găseşti în Occident. Dar este tot mai schimbat – an după an, începe să semene din ce în ce mai mult cu oamenii de „dincolo”: mai trist, mai obosit sufleteşte , mai singur, mai înstrainat. Trebuie făcut ceva ca să nu se piarda adevarata resursă a acestei tari: omul românesc. … Numai Dumnezeu este singurul care ne va drui eliberarea de orice sistem corupt, de orice manipulare mediatică şi de orice înrobire a păcatului care ne împovărează.

Read More

Celebrarea Zilei Naţionale a României în Episcopia greco-catolica de Cluj-Gherla

Sărbătoarea Marii Uniri – Ziua Naţională a României, va fi întâmpinată în parohiile Eparhiei greco-catolice de Cluj-Gherla, prin oficierea unor slujbe de comemorare a înfăptuitorilor României Mari şi prin rugăciune de mulţumire adusă lui Dumnezeu, pentru împlinirea marelui vis de sute de ani al românilor, de a fi „o Românie Mare, întemeiată pe dreptatea lui Dumnezeu şi pe credinţa poporului Său” (Episcop Dr. Iuliu Hossu). Sâmbătă, 1 decembrie 2012, de la ora 9h00, în Catedrala „Schimbarea la Faţă” din Cluj-Napoca, PS Dr. Florentin Crihălmeanu, Episcop eparhial, va celebra Sfânta Liturghie dedicată marii sărbători a românilor. Totodată, o delegaţie a Eparhiei de Cluj-Gherla va participa, împreună cu reprezentanţii autorităţilor locale şi cu reprezentanţi ai Bisericii Ortodoxe, la ceremonialul militar de la Monumentul lui Avram-Iancu, unde va fi depusă o coroană de flori în memoria cinstiţilor înaintaşi care au luptat cu eroism pentru ca acest ideal al unităţii să devină realitate. La finalul Jertfei Liturgice din Catedrala Episcopală, va fi redată şi în acest an înregistrarea cu vocea Vestitorului Unirii, Episcop Dr. Iuliu Hossu, cel care şi-a dedicat întreaga viaţă lui Dumnezeu, Bisericii şi Neamului românesc. Programul de la Catedrală va continua, la ora 10.00, printr-un Te Deum, oficiat de mai mulţi preoţi din parohiile clujene.

Read More

Interviu: Ovidiu Călin: România este blocată din punct de vedere economic

Candidatul ARD în Colegiul 2 de Senat din Cluj, Ovidiu Călin, este deopotrivă un om politic și manager. El a fost ales de trei ori în Consiliul Județean și a îndeplinit funcțiile de secretar de stat în Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației, dar și de director la nivel național în cadrul Poștei Române. Acum, el dorește să intre în camera superioară a Parlamentului pe listele ARD.

Read More