Premierul Victor Ponta a declarat sâmbătă, la Congresul PES de la Bruxelles, că șefii guvernelor din Consiliul European “se gândesc în primul rând la ei”, astfel că este “o iluzie” să ne așteptăm de la aceştia să se gîndească la ceea ce este mai bine pentru România.
Read MoreLună: septembrie 2012
România ar putea găzdui fabrica unui gigant auto
Producătorul german de automobile BMW ar putea deschide o fabrică la Lugoj. Informaţia a fost lansată de consilierul local Albin Gaidoş, citat de Adevărul.
Read MoreCum va arăta centrul istoric al Clujului
Cele mai noi proiecte lansate de investitorii privaţi pentru zona ultracentrală vizează unităţi de cazare, dar şi spaţii de birouri şi zone expoziţionale. Noul regulament de urbanism al oraşului încurajează spaţiile de locuire.
Read MoreŞeful Poliţiei Cluj NU POATE JUSTIFICA 190.000 de euro
Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat o diferenţă de aproximativ 190.000 de euro între averea dobândită şi veniturile realizate de şeful Inspectoratului Judeţean de Poliţie Cluj, Ioan Păcurar, potrivit Mediafax.
Read MoreInstanţa supremă a decis eliberarea lui Apostu
Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis eliberarea din arest preventiv a fostului primar al Clujului, Sorin Apostu, potrivit stiridecluj.ro.
Read MoreRL: România va înlocui MIG-ul. De ce a ales F-16
Forţele aeriene vor fi dotate cu avioane de luptă americane, aparatele F-16 care vor fi achiziţionate de statul român la mâna a doua urmând să înlocuiască vechile avioane Mig, de producţie sovietică. Decizia luată ieri de CSAT vine la capătul câtorva ani de ezitări şi după ce mai mulţi producători, inclusiv europeni, s-au arătat interesaţi să vândă României aparatele necesare refacerii flotei militare, potrivit cotidianului România liberă.
Read MoreMona Lisa mai tânără şi mai fericită – prima versiune pictată de Da Vinci
Leonardo da Vinci ar fi pictat o mai tânără şi mai fericită Mona Lisa, cu aproximativ 10 ani înainte de a picta celebrul tablou, susţin experţii de artă elveţieni.
Read MorePonta: Am părăsit CSAT din cauza unor propuneri anormale, precum un Megaminister al Preşedinţiei
Premierul Victor Ponta a declarat că a părăsit şedinţa de joi a CSAT deoarece nu a acceptat ca pe ordinea de zi, care i-a fost transmisă cu doar o zi înainte, să fie trecute documente prin care, de exemplu, era înfiinţat „un Megaminister de Externe al Administraţiei Prezidenţiale”.
Read MoreCum vrea să crească Inspectoratul Școlar al Județului promovabilitatea cu 10 la sută la examenul de bac
Inspectoratul Şcolar Judeţean din Cluj încearcă diferite metode, prin care speră să crească cu 10 la sută procentul de promovare a unor examene cum ar fi testele naţionale ori bacalaureatul. Astfel, vor fi formate echipe de profesori de elită, din aşa-numitul corp al experţilor Inspectoratului Şcolar, care vor fi trimişi în vizite inopinate la şcolile cu rezultate mai slabe.
Read MoreSistemul sanitar, în colaps! O asistentă are în grijă 80 de bolnavi
Liderul Federației sindicatele Sanitas Cluj, Ștefan Roman, a cerut Ministerului Sănătății deblocarea urgență a angajărilor în sistemul sanitar. În caz contrar, a spus liderul sindical, mai multe spitale vor ajunge în imposibilitate de funcționare, pentru că o asistentă va fi nevoită să supravegheze 80 de pacienți pe tura de noapte.
Read More