Senatorul PDL de Cluj, Mihail Hărdău, dezaprobă dezmembrarea Mitropoliei Ortodoxe din Cluj. El a vorbit, în plenul Senatului, despre ”falsificarea de către BOR a parteneriatului credincioşilor în vederea separării acestor eparhii de Mitropolia Clujului ce consfinţeşte lipsa dorinţei unui dialog şi a unei comuniuni între clerici şi credincioşi favorizând primii paşi spre alterarea relaţiei de încredere pe care oamenii o au în această instituţie fundamentală pentru creştinismul ortodox naţional. Biserica Ortodoxă Română a demonstrat în 17 februarie a.c. că este mult mai preocupată de ambiţiile personale ale unor ierarhi, deranjaţi că ar fi putut fi privaţi de eparhii tradiţional aparţinătoare de Mitropolia Ardealului, decât de descentralizarea Transilvaniei ca zonă cu multiple centre mitropolitane în conformitate cu necesităţile comunităţii ortodoxe”.
Read MoreLună: februarie 2012
Facturile la gaze şi energie electrică vor creşte pentru 90% din populaţie
Aproape 90% din populaţie ar putea plăti începând de anul viitor preţuri mai mari la energie şi gaze, odată cu începerea liberalizării tarifelor. Restul populaţiei ar urma să primească ajutor de la stat, însă şi tariful social va fi eliminat treptat.
Read MoreGeneraţia FURIOASĂ. Cum se explică NUMĂRUL URIAŞ de copii agresivi
Părinţii care nu reuşesc să-şi educe aşa cum trebuie copiii produc o generaţie de copii furioşi care vorbesc urât şi devin chiar agresivi la şcoală, arată un studiu recent, citat de Daily Mail.
Read MoreDivele vin la Fabrica de Pensule
Centrul cultural Fabrica de Pensule din Cluj va găzdui, mâine, de la ora 19.00, spectacolul Divas. Patru femei aflate în etape diferite ale traseului „femeie obişnuită” – „divă”. O călătorie în sufletul şi imaginaţia acestor personaje – un univers complex, influenţat ireversibil de publicaţiile adresate „sexului frumos”, de reclamele de cremă antirid, de capcana frumuseţii şi a timpului.
Read MoreParlamentarii USL nu vor veni la discursul preşedintelui Băsescu, din 7 martie
Parlamentarii USL nu vor participa pe 7 martie la discursul pe care preşedintele Traian Băsescu îl va susţine în faţa Camerelor reunite ale Parlamentului, a anunţat, luni, noul purtătorul de cuvânt al PSD, Dan Şova, informează Agerpres.
Read MorePentru pasionații de viteză, Audi lansează în ediție limitată un bolid de 560 de cai putere
Pentru șoferii pasionați de viteză și mulți cai putere, Audi lansează în ediție limitată modelul R8 GT Spyder. Potrivit revistei americane Forbes, noul model Audi este comercializat la prețul de 210.000 de dolari, potrivit antena3.ro.
Read MoreNoul SUV Mazda, disponibil și în România
Noul SUV CX-5 compact crossover, prezentat de Mazda la salonul auto de la Frankfurt anul trecut, este acum disponibil și în România, potrivit unui comunicat remis Mediafax.
Read MoreMinistrul Educației a demisionat din Senatul UBB
Ministrul Educației, Cătălin Baba, a demisionat azi din funcția de membru al Senatului Universității Babeș-Bolyai. El fusese ales ca membru în acest for în urma alegerilor de vineri, din partea Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării.
Read MoreO profesoară din România a fost decorată de regele Spaniei
O profesoară de 71 de ani din România, care a promovat limba şi cultura spaniolă in tară noastră, intr-o perioadă in care autorităţile comuniste intenţionau să le scoată din programa şcolară de invăţământ preuniversitar, a fost decorată de regele Spaniei, Juan Carlos de Bourbon.Profesoara Georgeta Vantiu a primit medalia Crucii Ordinului „Isabel la Catolica”, pentru contribuţia semnificativă la infiinţarea, in 1990, a Liceului bilingv „Miguel de Cervantes” la Bucureşti. Totodată, ea a susţtinut dezvoltarea tuturor secţiilor bilingve funcţionale in prezent la Ploieşti, Braşov, la Timişoara, Cluj-Napoca, Oradea, Craiova, Iaşi şi in comuna Roşu. „Intreaga viaţă a doamnei Georgeta Vantiu a fost, de fapt, o bătălie pentru promovarea limbii şi culturii spaniole”, a declarat ambasadorul Spaniei la Bucureşti, Don Estanislao de Grandes Pascual. Profesoara a primit distincţia la ceremonia de deschidere a celei de-a VIII-a ediţii a Festivalului Naţional de Teatru Şcolar in limba spaniolă.
Read MoreCianura dăunează grav integrităţii ministeriale
Pe canalul principal al televiziunii publice române TVR, a avut loc, joi, 23 februarie, o ediţie specială a emisiunii „Judecă tu!”, cu un subiect ardent legat de proiectul minier de la Roşia Montană. In continuare vă prezentăm opinia organizaţiei Alburnus Maior care militează pentru neimplementarea proiectului minier al firmei Roşia Montană Gold Corporation.
Read More