Ortodocşii resfinţesc vechea Catedrală greco-catolică din Baia Mare

In urma anunţului făcut de Parohia Ortodoxă Română „Adormirea Maicii Domnului” din Baia Mare în care este menţionată apropiată slujbă de resfinţire a bisericii parohiale, vechea Catedrală greco-catolică a Maramureşului, conducerea Episcopiei Române Unite cu Roma, Greco-Catolică de Maramureş a remis publicităţii un comunicat de presă în care îşi exprimă stupefacţia şi regretul că Biserica Ortodoxă Română nu doreşte retrocedarea vechiului lăcaş de cult ce a aparţinut greco-catolicilor, cauză aflată şi pe rol în instanţele de judecată. Ba mai mult, parohia ortodoxă a programat o slujbă de resfinţire a acestei biserici simbol din municipiul Baia Mare.

Read More

Clujul devine pentru o săptămână capitala mondială a maghiarilor

Clujul va fi gazda Congresului Internaţional de Hungarologie, ediţia a VII-a, ce va avea loc în perioada 22 – 27 august, sub titulatura „Language and Culture in a Changing Region / Limba şi cultura într-o regiune aflată în schimbare”. Evenimentul este patronat de preşedintele României, Traian Băsescu, şi de preşedintele Ungariei, Pal Schmitt. Acest eveniment este organizat din cinci în cinci ani, ediţia de la Cluj urmând după congresele ţinute la Viena, Szeged, Roma, Napoli, Jyveskyla (Finlanda), Debrecen. Discuţiile şi conferinţele congresului acoperă nouă domenii, precum etnologie, filosofie, hungarologie, istorie, istoria artei, lingvistică, literatură, muzică-teatru-film, sociologie, la care este aşteptată participarea a mai mult de 600 de de invitaţi din întreaga lume. Organizatorii evenimentului spun că acest congres este o oportunitate unică de a promova cultura transilvană în rândul academicienilor din Europa şi din afara bătrânului continent, de a crea noi legături între specialiştii din ţară şi din străinătate. Importanţa congresului se remarcă şi prin faptul că se va desfăşura sub patronajul preşedintelui României şi Ungariei, a miniştrilor Culturii din ambele ţări, precum şi sub patronajul preşedintelui Academiei Române, respectiv al Academiei Ungare de Ştiinţe.

Read More

Adormirea Maicii Domnului la mănăstirea Nicula

Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, celebrată în ziua de 15 august, a adunat şi în acest an mii de credincioşi ortodocşi şi greco-catolici. În acest an, noul Mitropolit ortodox al Clujului, IPS Andrei Andreicuţ a oficiat pentru prima dată, în prezenţa mulţimii adunate în jurul vechii biserici de zid, slujba sărbătorii la mănăstirea de la Nicula, cu ocazia hramului sfântului lăcaş. Pentru credincioşii din Eparhia greco-catolică de Cluj-Gherla şi nu numai, această dată a sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, este prilejul pentru pelerinajul tradiţional la mănăstirea de la Nicula, ridicată prin grija veneraţilor episcopi români uniţi cu Roma, greco-catolici între anii 1875-1879, locul unde a fost aşezată în urmă cu aproximativ trei secole, celebra icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului, pictată de preotul Luca din Iclod, care a lăcrimat în anul 1694 în biserica parohială din satul Nicula. Rămânând fidelă acestei tradiţii de veacuri, Episcopia Greco-Catolică de Cluj-Gherla a propus credincioşilor ca, în zilele de 14-15 august, să pornească pe urmele Preacuratei Fecioare Maria, într-un pelerinaj la Nicula. Pe parcursul celor două zile ale manifestărilor, pe dealurile din jurul satului din apropiere de oraşul Gherla, au răsunat imnurile şi pricesnele dedicate Maicii Domnului de la Nicula, printre care şi binecunoscutul “O Măicuţă Sfântă”, compus în anul 1947, la mănăstirea de la Bixad, de călugărul bazilian Pr. Gavril Sălăgeanu şi devenit, de-a lungul timpului, mai ales în perioada interzicerii cultului greco-catolic de către autorităţile comuniste, imnul Bisericii Române Unite. Versurile lui au adus în sufletele credincioşilor greco-catolici multă mângâiere, mai ales în perioada de rezistenţă în clandestinitate când, cu credinţă, se rugau: “Nu lăsa Măicuţă / Să pierim pe cale, / Căci noi suntem fiii / Lacrimilor tale…”

Read More