Două dintre organizaţiile internaţionale cele mai reprezentative în ceea ce priveşte conservarea patrimoniului natural şi cultural, Europa Nostra şi UNESCO, critică dur autorităţile române pentru poziţiile luate, sau mai degrabă faţă de pasivitatea lor, în legătură cu dezastruosul proiect minier de la Roşia Montană propus statului român de compania canadiană Gabriel Resources.Europa Nostra este cea mai importantă structură de patrimoniu cultural de pe continentul european. Ea reuneşte 250 de organizaţii din 45 de ţări şi, spre deosebire de alţii, nu este plătită, pentru a fi independentă. Europa Nostra mai are speranţa că premierul Emil Boc va realiza importanţa Roşiei Montane după citirea scrisoarii deschise, adresată cu ceva timp în urmă guvernului de la Bucureşti.Conform unui comunicat Europa Nostra, după sesizarea lor, şi UNESCO se pregăteşte să critice Guvernul României pentru felul în care nu se preocupă de salvarea şi protejarea patrimoniului şi naturii de la Roşia Montană. Se ştie că UNESCO, o instituţie recunoscută pentru faptul că este foarte diplomată şi nu face critici directe decât în situaţii de urgenţă maximă, a ajuns să le spună verde în faţă autorităţilor române, ceva de genul „Domnilor, ce mai aşteptaţi, salvaţi Roşia Montană!”
Read MoreZi: 31 august 2011
Traian Băsescu face propagandă Gold Corporation la Roşia Montană. Aur ilegal
Campania Salvaţi Roşia Montană condamnă public vizita de sprijin în favoarea proiectului privat de minerit cu cianuri de la Roşia Montană efectuată de Preşedintele Traian Băsescu. Vizita completează seria de declaraţii inacceptabile ale Preşedintelui din ultimile zile, în condiţiile în care proiectul propus este contestat de experţi şi societatea civilă, iar procedura de evaluare a impactului de mediu este încă în desfăşurare. Mai mult, vizita vine ca un eveniment inopinat, mai ales că Preşedinţia nu a anunţat în prealabil o deplasare oficială. Ţinând cont de înverşunarea şi apelul la argumente emoţionale prezentate la faţa locului, vizita se prezintă cu claritate ca fiind o acţiune de intimidare şi propagandă pro – RMGC. Mesajele Preşedintelui au fost amplu acoperite prin relatări tendenţioase în direct de la Roşia Montană ale principalelor canale de televiziune, transformând transmisiunile într-un pur eveniment publicitar pentru RMGC. Preşedintele îşi continuă astfel demersul anti-constituţional prin care, depăşind atribuţiile funcţiei sale, exercită presiuni nelegitime asupra instituţiilor statului cu rol în autorizarea proiectului minier. Pe durata vizitei a avut loc şi o scurtă întrevedere între Băsescu şi reprezentanţii opoziţiei locale. În cadrul întâlnirii neprogramate şi obţinută cu insistenţe de Asociaţia Alburnus Maior, Preşedintele nu s-a ferit să ameninţe cu schimbarea cadrului legal pentru a face posibilă demararea proiectului minier. Acest lucru arată determinarea disperată a Preşedintelui în susţinerea RMGC, ignorând prevederile legale actuale şi sentințele judecătoreşti ale statului român, precum şi o mare parte a cetăţenilor României ce se opun proiectului.Traian Băsescu cunoaşte cu siguranţă noul proiect legislativ de modificare a legii minelor cu scopul eliminării dificultăţilor judiciare întâmpinate de companii precum Roşia Montană Gold Corporation şi legitimarea expropierii în scopuri private. Această iniţiativă legislativă, ce va fi dezbatută în septembrie în Parlament reprezintă o ameninţare fără precedent la dreptul de proprietate. Sub pretextul modificării Legii Minelor se ascunde de fapt o lege specială de expropiere, care încalcă vădit drepturi fundamentale ale omului.
Read More