Băsescu: Reducerile de cheltuieli vor continua în 2011. Ieşim din recesiune în primul semestru

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Cotroceni, că România a scăpat de incapacitate de plată şi că va ieşi din recesiune anul viitor. Cu toate acestea, şeful statului a anunţat că reducerile de cheltuieli vor continua şi în 2011, atât cele sociale, cât şi cele cu forţa de muncă.

Read More

Moşul Crăciun are nevoie de ajutor

Atelierul lui Moş Crăciun Crăciunul se apropie aşa că Moşul are nevoie de cât mai mult ajutor pentru a fi sigur că termină la timp toate cadourile şi decoraţiunile. De data aceasta, Moşul s-a gândit să îşi mute atelierul la Polus, în piaţeta Matei Corvin – în zona Biroului de Informaţii . Aici îi aşteaptă, împreună cu spiriduşii săi, pe toţi copiii care vor să îl ajute. Le-a pregătit o mulţime de workshopuri de luni până vineri între orele 18.00 şi 20.00 şi sâmbătă şi duminică, între orele 12.00 şi 18.00.

Read More

Cernobîlul va putea fi vizitat de turişti, din 2011

Cei care vor să înţeleagă mai bine cel mai mare dezastru nuclear din istoria omenirii pot vizita, din 2011, Cernobîlul. Ucraina intenţionează să deschidă turiştilor o zonă sigilată din jurul reactorului de la Cernobîl, pentru ca vizitatorii să poată afla mai multe despre tragedia care a avut loc în 1986, a anunţat ministerul ucrainian pentru Situaţii de Urgenţă, citat de Associated Press.

Read More

Vasile Dâncu. Republica Moldova – între cacealmaua comuniştilor și tăcerea mieilor proeuropeni

Prezentăm mai jos textul profesorului Vasile Dâncu care explică fenomenul Republica Moldova, perceput prin prisma amplului studiu demoscopic realizat de instituţia pe care o gestionează-IREX. Unul dintre cei mai remarcabili sociologi români la zi, Vasile Dâncu, s-a implicat în studiul problemelor basarabene şi a alegerilor de dincolo de Prut, realizând o muncă titanică în spaţiul basarabean: ContextCine merge în Moldova este prins de imaginea unei țări pe care o privești cu duioșie. Molcoma vorbă a moldovenilor te face sa te gândești la Romania anilor 93 sau 94. Adică suprapunem inconștient un stereotip familiar fără să ne gândim la estul sălbatic. Restaurantele unde se mănâncă bine și femeile frumoase ce defilează pe stradă nu te fac să te gândești că ești foarte aproape de Armata a-14-a a Rusiei, la o aruncătură de băț. Dacă te uiți la televizor și îl vezi pe premierul Filat sau ministrul de Externe al Republicii, tineri și cu discurs european, poți uita cu totul că te afli pe un teritoriu aflat mult prea aproape de armata rusă și valorile pe care ei le apără.

Read More