BNR deţine cea mai mare cantitate de rezervă de aur dintre toate băncile dintre toate băncile centrale din regiune.
Read MoreLună: octombrie 2010
Boc: A învins raţiunea în faţa populismului. Joi ne asumăm răspunderea
Premierul Emil Boc s-a arătat mulţumit de rezultatul votului la moţiunea de cenzură, precizând că „a câştigat raţiunea în faţa populismului” şi că Opoziţia nu are decât promisiuni fără acoperire. Primul-ministru susţine că joi Guvernul îşi va asuma răspunderea în Parlament.
Read MorePonta: Cel puţin 10 indivizi mi-au promis că votează pentru moţiune dar nu au făcut-o
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat după eşecul moţiunii de cenzură că este, în mod evident, indignat de faptul că „aceşti ticăloşi fără jenă au mai obţinut o victorie”. Liderul social-democrat susţine că au existat parlamentari de la putere care i-au promis că vor vota în favoarea moţiunii, după care şi-au încălcat cuvântul în Parlament.
Read MoreAntonescu: Vinovaţi de eşecul moţiunii sunt parlamentarii transformaţi în târâtoare mute
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, după ce moţiunea de cenzură a picat, că lupta nu se termină aici şi că vinovaţi pentru acest rezultat se fac parlamentarii puterii care s-au transformat în „târâtoare mute, fixate de bănci”. Liderul liberal a precizat că se gândeşte să depună o nouă moţiune de cenzură.
Read MoreMoţiunea a picat: Guvernul Boc rămâne la putere
Guvernul condus de Emil Boc rămâne în funcţie. Moţiunea de cenzură a Opoziţiei a fost respinsă în Parlament, cu 218 voturi „pentru” şi o abţinere. Pentru ca documentul intitulat „Moţiunea României majoritare, moţiune populară” să treacă erau nevoie de 236 de voturi „pentru”, dintr-un total de 470. Astfel, Opoziţia mai avea nevoie de 18 voturi pentru răsturnarea Guvernului.
Read MoreFundaţia Culturală Carpatica invită concitadinii să fie alături de Nicolae Petrache şi Cornel Udrea
Fundaţia Culturală Carpatica din municipiul Cluj-Napoca provoacă publicul clujean, pasionat de cultură şi artă, să participe vineri 29 octombrie 2010, orele 13, la Galeria “Casa Artelor” din Bulevardul Eroilor nr. 16, la evenimentele culturale care îi va avea ca protagonişti pe artistul Nicolae Petrache şi pe omul de cultură Cornel Udrea.
Read MoreTop: Cum stau statele lumii la capitolul „corupţie”?
Aproape trei sferturi dintre statele lumii, începând cu Irakul şi Afganistanul, sunt grav afectate de corupţie, conform raportului anual al organizaţiei Tranparency International (TI).
Read MoreRealitatea TV, între business şi vehicul de lobby. Ce se ascunde în spatele preluării RTV de catre milionarul Ghiţă?
Preluarea managementului Realitatea Media de catre milionarul Sebastian Ghita, patronul Asesoft, lasa loc multor speculatii. A „amanetat” Vantu actiunile Realitatii din lipsa de bani? Incearca sa spele imaginea postului dupa scandalul stenogramelor, trece Realitatea TV oficial cu arme si bagaje la PSD sau, pur si simplu, e vorba de un business care are un potential spectaculos de crestere?
Read MoreContractele cu băieţii deştepţi din energie: De ce nu este vândută energia de la Hidroelectrica în mod transparent
Aproape jumătate din cele 17 contracte bilaterale încheiate de Hidroelectrica cu cei care şi-au câştigat numelel de „băieţi deştepţi” au fost prelungite până în 2017-2018, a declarat directorul general al Hidroelectrica, Mihai David. Unul dintre contractele prelungite este cel cu Energy Holding, cel mai mare trader de energie de pe piaţă.
Read MoreUE, în urma SUA la cercetare-dezvoltare, deşi americanii au redus mai mult investiţiile
În tabloul de bord pentru 2010 al investiţiilor în cercetarea şi dezvoltarea industrială din Uniunea Europeană (EU Industrial R&D Investment Scoreboard), elaborat de Comisia Europeană, se arată că reducerea investiţiilor în cercetare şi dezvoltare ale principalelor societăţi din Statele Unite a fost de două ori mai accentuata ca în Uniunea Europeană.
Read More