„România are pentru prima dată un brand turistic naţional făcut profesionist”

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, a declarat, miercuri, că brandul turistic lansat în luna iulie este primul „profesionist făcut, bazat pe studii şi cercetări la nivel naţional şi internaţional şi care plasează ţara noastră pe piaţa internaţională de turism”. Udrea a făcut această declaraţie la reuniunea anuală a diplomaţilor români.

Read More

Cerbul beţiv

Chinezii se pot mândri cu primul cerb beţiv din lume. Animalul bea două beri pe zi dar nu se dă în lături nici de la o sticlă cu vin. Povestea a început în noiembrie, anul trecut, când un ospătar de lângă grădina zoologică i-a dat animalului să guste dintr-o bere. De atunci, cerbul a devenit un alcoolic în toată regula.

Read More

Boc i-a mustrat pe miniştri că îi lasă doar lui rolul de om rău

Miniştrii Cabinetului Boc au fost mustraţi, miercuri, de către premier, în timpul şedinţei de Guvern, posibil ultima în această formulă. Emil Boc le-a reproşat miniştrilor că nu au fost „suficient de percutanţi şi de duri” cu cei care beneficiază de fonduri UE. Astfel, susţine Boc, a fost lăsat doar el în postura de „om rău”. Premierul le-a cerut membrilor Cabinetului să facă publice autorităţile care nu absorb banii europeni.

Read More