Deşi în prezent Canada pare neatinsă de recesiune, la începutul anilor ’90, ţara traversa o criză financiară majoră, cu un deficit bugetar de 9% din PIB şi perspective negre asupra economiei. Soluţia a fost una liberală: în patru ani, între 1992 şi 1996, premierul Jean Chretien a transformat acest deficit uriaş în creştere economică.
Read MoreLună: iunie 2010
Topul celor mai mici salarii din România
Salariile bugetarilor vor fi reduse cu 25 la sută de la cap la coadă. Vor avea de suferit şi cei cu lefuri mici şi cei cu lefuri mari. Topul celor mai mici salarii din România, după ce vor fi puse în aplicare tăierile, arată că veniturile vor diminuate mult.
Read MoreOrdonanţa de modificare a Codului Fiscal a fost publicată în Monitorul Oficial
OUG prin care se măreşte TVA la 24% de la 1 iulie a apărut luni în Monitorul Oficial. Ordonanţa mai prevede,printre altele, taxarea tichetelor de masă, a tichetelor cadou şi impozitarea dobânzilor la depozite şi conturi curente.
Read MoreOpoziţia îi cere lui Băsescu să vină în Parlament să dea socoteală în faţa naţiunii
Comisiile juridice ale Parlamentului discută astăzi modificarea legilor austerităţii, urmând ca plenul să le voteze marţi dimineaţă. În acelaşi timp, Opoziţia vrea sesiune specială în care preşedintele Traian Băsescu şi premierul Emil Boc să dea un raport.
Read MorePSD merge cu măsuţa în Parlament pentru a strânge semnături în favoarea moţiunii
Social-democraţii vor strânge semnături pentru noua moţiune de cenzură care va fi iniţiată de PSD la şedinţa reunită de marţi, urmând să amplaseze o măsuţă lângă cea pentru semnarea prezenţei, potrivit unor surse din partid citate de NewsIn.
Read MoreMinim istoric al leului. Euro a ajuns la 4,3257 lei
Euro a fost cotat luni la 4,3257 lei potrivit cursului de referinţă publicat de BNR. Faţă de vineri, se înregistrează o depreciere de 0,449 lei. Cursul BNR este de 3,4996 lei pentru un dolar. Ambele valute sunt în apreciere faţă de leu.
Read MoreAfrica de Sud, spaima europenilor
Mondialul African, sperietoarea europenilor, le-a rezervat ultimul loc în grupe fostelor finaliste din 2006, Italia și Franța. Selecționata cocoșului galic a lăsat o impresie oribilă iubitorilor fotbalului, nu neapărat prin prestanța similară echipelor din lumea a treia a fotbalului, dar și prin atitudinea nesimțită a jucătorilor. Aceștia au sfidat orice lege a bunului simț și au ajuns să-și împartă pumni cu stafful tehnic, să-l trimită la origini pe selecționer, apogeul fiind atins atunci când au refuzat să se antreneze. Drept urmare directorul Federației Franceze de Fotbal și-a dat demisia încă din timpul turneului, iar veteranul Henry a solicitat o întrevedere cu Szarkozy.
Read MoreUn preot din Mediaş şi-a măcelărit familia
O tradegie cutremurătoare s-a petrecut în acest sfârşit de săptămână în Mediaş. Preotul unitarian Denes Cseh şi-a măcelărit familia, iar apoi s-a sinucis.
Read More„În România nu vor mai exista decât trei primari – Băsescu, Boc şi Udrea – dacă Guvernul va modifica legea finanţelor publice locale”
În România nu vor mai exista decât trei primari: Băsescu, Boc şi Udrea – susţine primarul sectorului 1, Andrei Chiliman. El avertizează că aceasta s-ar putea întâmpla dacă Guvernul va modifica legea finanţelor publice locale, aşa cum intenţionează. Deocamdată, proiectul se află în faza dezbaterii publice, dar liberalii spun că există presiuni pentru ca Guvernul să adopte ordonanţa în termen de câteva zile.
Read MoreGuvernul va introduce reguli de responsabilitate fiscală la nivel local pentru a limita cheltuielile
Guvernul va introduce, săptămâna viitoare, reguli de responsabilitate fiscală la nivel local în cheltuirea fondurilor publice, după ce a constatat că nivelul cheltuielilor cu bunurile şi serviciile a crescut în administraţia locală, în timp ce la nivel central a scăzut, a declarat premierul Boc, informează Mediafax.
Read More