PNL a decis să atace la Curtea Constituţională reducerea salariilor cu 25 de procente. Liberalii susţin că măsura încalcă prevederile Constituţiei.
Read MoreLună: iunie 2010
Rompetrol scumpeşte carburanţii cu până la 5,8%
Rompetrol Downstream va majora, joi, preţul benzinei şi al motorinei cu 25 – 28 de bani pe litru, în funcţie de sortiment, a transmis, miercuri, divizia de retail a grupului Rompetrol, citată de Mediafax. Guvernul a hotărât, sâmbătă, creşterea TVA de la 19% la 24%, iar măsura va intra de joi în vigoare.
Read MoreSoarta României, jucată la pariuri în Europa
Cum poţi câştiga 6.000 de euro investind doar o sută? Simplu: joci la o casă de pariuri şi mizezi pe ieşirea României din Uniunea Europeană. Este doar unul din scenariile politice pe care se înghesuie mai nou pariorii.
Read MoreTraian Băsescu a promulgat legile austerităţii
Preşedintele Traian Băsescu a semnat, marţi seara, decretele pentru promulgarea legilor care prevăd scăderea salariilor bugetarilor cu 25% şi recalcularea unor pensii speciale, după ce plenul reunit le-a pus în acord cu decizia CCR, în şedinţa de dimineaţă.
Read MoreTVA de 5% pentru alimentele de bază şi construcţii, votată în Comisia de buget-finanţe din Cameră
Comisia de buget-finanţe din Camera Deputaţilor a adoptat unele modificări ale Codului Fiscal prin care se reduce TVA la alimentele de bază şi în domeniul construcţiilor la 5%, potrivit unui comunicat de presă.
Read MoreFacturare personalizată pentru clienţii E.On
Clienţii companiei de distribuţie a gazelor naturale din Transilvania, E.On, pot beneficia de facturare personalizată. Astfel, ei vor putea alege dacă vor fi facturaţi în funcţie de consumul lunar efectiv realizat ori în funcţie de un consum planificat de către client.
Read MoreTăieri şi scumpiri, de mâine
Măsurile de ieşire din criză vor începe să fie resimţite de la 1 iulie. Reduceri salariale, creşterea preţurilor ca urmare a majorării TVA, taxe şi impozite mai mari, disponibilizări în sectorul bugetar, toate vor afecta în mod direct buzunarele românilor.
Read MoreExhibition Ciprian Muresan in Berlin
This show with over 15 works is Ciprian Mureșan’s first solo exhibition in an art institution context. His works have been displayed recently in the Centre Pompidou (Paris), the Renaissance Society (Chicago), and the New Museum (New York), as well as at the 17th Sydney Biennale. In 2009, he was one of the artists representing Romania at the 53rd Venice Biennale. Mureșan is a member of the editorial team of the art and culture journal IDEA arts+society, one of the most influential art journals in Eastern Europe. Recent work by Mureșan (born 1977 in Cluj) ranges from drawings and animated films to photography, sculpture, and video. Taking as his point of departure the changes in post-Communist states after 1989, he addresses issues of cultural identity and collectivization processes in his works. Throughout, he draws on art history, which leads him to idiosyncratic interpretations of the present.
Read MoreITM Cluj a amendat şapte bănci
Şapte bănci şi instituţii financiare din Cluj-Napoca au fost amendat de către angajaţii Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) din Cluj. Suma totală a amenzilor este de 83.000 de lei, a anunţat şeful ITM, Emilian Roşca.
Read MoreÎntreruperi de curent pe strada Conductorilor!
Curentul nu va circula, în data de 1 iulie, prin conductorii electrici situaţi pe strada Conductorilor. Clujenii care locuiesc pe segmentul de stradă delimitat de intersecţiile cu străzile Carpaţi şi Magaziei nu vor avea energie electrică în intervalul 09.00 – 12.00.
Read More