Carburanţii comercializaţi la staţiile OMV Petrom costă cu până la şase bani mai mult.
Read MoreZi: 2 mai 2010
Centrul New York-ului a fost evacuat din cauza unei bombe
Poliţia din New York îşi îndreaptă cercetările asupra persoanei care a lăsat sâmbătă după-amiază în piaţa Times Square un vehicul în care se aflau materiale ale unei bombe, verificând camerele de supraveghere din zonă în speranţa identificării unui suspect.
Read MorePorţi deschise la Parlament
Aproximativ 7.500 persoane au vizitat, sâmbătă, Palatul Parlamentului, în cadrul acţiunii „Porţi deschise”, Camera Deputaţilor urmând să fie deschisă pentru vizitare şi duminică, 2 Mai, între orele 10.00 – 16.00.
Read MoreŞapte maşini ale unor români aflaţi la mare în Bulgaria au dispărut din faţa hotelurilor
Şapte autoturisme ale unor turişti români aflaţi în staţiunile Albena şi Nisipurile de Aur au fost furate, în noaptea de vineri spre sâmbătă, din faţa a două hoteluri, a declarat primarul localităţii Clejani din judeţul Giurgiu, Florin Nidelea, care este unul dintre păgubiţi.
Read MoreInvitaţie la Gherla
Fostul primar din Baia Mare Cristian Anghel a susţinut, sâmbătă, ultima conferinţă de presă înainte de a se întoarce în penitenciar şi i-a invitat pe participanţi – jurnalişti şi membri PNL – să îl viziteze la Gherla, unde trebuie să se întoarcă pentru a ispăşi cei doi ani şi jumătate de închisoare.
Read MoreCentru Cultural Germano-Francez la Arcalia
Universitatea Babeş-Bolyai şi Universitatea din Regensburg, Germania, vor coopera pentru organizarea unui Centru Cultural Germano-Francez. Aceste centru va fi organizat la Arcalia, acolo unde universitatea clujeană deţine un castel care a fost transformat în centru de studii.
Read More