Un ONG care militează pentru drepturile taţilor din România îi ameninţă pe premierul Emil Boc şi pe ministrul Muncii, Mihai Şeitan, cu plângeri la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), în cazul refuzului de a micşora vârsta de pensionare şi pentru taţi, nu doar pentru mame.
Read MoreLună: martie 2010
Patru morţi în urma unui accident rutier, în judeţul Mureş
Patru persoane au murit duminică după-amiază, în urma unui accident petrecut pe DN 15 (E 60), la ieşirea din Luduş spre Cluj, iar o alta a fost rănită grav şi transportată cu elicopterul SMURD la Târgu Mureş
Read MoreAuto: Volvo a ajuns la chinezi
Grupul Ford a vândut duminică compania auto suedeză Volvo celui mai mare constructor privat auto din China, Zhejiang Geely Holding, pentru 1,3 miliarde de euro.
Read MoreMarian Miluţ critică PD-L
Fostul preşedinte al PNŢCD, Marian Miluţ, care conduce o dizidenţă din acest partid, a început să îi critice pe foştii săi aliaţi din PD-L. Marian Miluţ a declarat că, după alegerile prezidenţiale câştigate de Traian Băsescu, cei din PD-L nu şi-au mai onorat în nici un fel promisiunea de a construi o alianţă cu PNŢCD.
Read MoreAuto: Jaguarul Reginei Elisabeta a II-a, scos la licitaţie
Automobilul a fost construit special pentru suverană cu dotări unice precum o legătură telefonică directă cu reşedinţa premierului, care însă nu mai este în funcţiune şi o consolă din care se pot regla luminile de girofar şi poziţiile geamurilor.
Read MoreImigranţii din Est mănâncă lebedele occidentalilor
Britanicii din districtul Cambridgeshire sunt supăraţi pe imigranţii est europeni care prind lebede, peşti, iepuri, porumbei şi chiar melci, distrugând habitatul din zonă, în care au fost investite 10 milioane de lire sterline.
Read MoreEconomia României este depăşită de cea a ţărilor africane
Conform datelor Fondului Monetar Internaţional, fiecare botswanez produce anual 13.400 de dolari, cu 1700 de dolari mai mult decât fiecare român.
Read MoreFiscul, cel mai mare magazin din România: maşini, celulare şi grajduri la preţ redus
La licitaţiile organizate de Fisc în diferite judeţe ale ţării pot fi cumărate Dacii 1310 cu preţuri care pornesc de la 600 de lei dar şi autoturisme de import.
Read MoreBecali, Vadim Tudor şi Traian Ungureanu – campionii chiulului din Parlamentul European
România este campioana absenţelor de la şedinţele Parlamentului European, conform unei monitorizări realizate de site-ul VoteWatch.eu. Trei pedelişti, Oana Antonescu, Iosif Matula şi Cristian Preda, un conservator, Sabin Cutaş, şi un udemerist, Sogor Csaba, au fost la toate şedinţele de plen.
Read MoreRectorii universităţilor resping noul proiect al Legii Educaţiei, Traian Băsescu îl suţine
În timp ce părinţii, profesorii şi rectorii universităţilor sunt nemulţumiţi de schimbările pe care noua Lege a Educaţiei le aduce sistemului, preşedintele Traian Băsescu îşi exprimă online susţinerea pentru reforma lui Daniel Funeriu.
Read More