România este ţara care îşi risipeşte resursele umane, în condiţiile în care în UE se pune accent tot mai mult pe cercetare-dezvoltare, pe educaţie şi pe resurse umane, a declarat miercuri (24 martie 2010) fostul negociator şef al României, Vasile Puşcaş.
Read MoreZi: 24 martie 2010
Coplata din Sănătate, în dezbatere publică.
Ministerul Sănătăţii vrea să introducă de anul acesta sistemul de coplată pentru serviciile medicale. Este vorba despre taxele care trebuie achitate de pacienţi atunci când merg la medic. Proiectul de lege care stabileşte cuantumul taxelor pentru o vizită la doctor a intrat de miercuri în dezbatere publică.
Read MoreProfesorii clujeni au protestat miercuri în faţa prefecturii
Sindicaliştii clujeni au pichetat timp de o oră prefectura din Cluj. Cei aproximativ 200 de oameni înarmaţi cu pancarde şi flueiere şi-au exprimat nemulţumirea faţă de nivelul de salarizare, faţă de legea educaţiei şi de cea a pensiilor.
Read MoreRomânia a câştigat medalia de aur în proba de sabie, la Cupa Mondială
Echipa masculină de sabie a României a câştigat medalia de aur la Cupa Mondială ce s-a desfăşurat la Tunis, între 21 şi 23 martie, după ce a învins Italia cu 45-42 în finală, informează Mediafax.
Read MoreMile Cărpenişan, înaintat post-mortem la gradul de sublocotenent
Jurnalistul Mile Cărpenişan, care a încetat din viaţă luni, a fost înaintat post-mortem la gradul de sublocotenent, în semn de înaltă apreciere a contribuţiei la creşterea prestigiului Armatei României, prin informarea onestă şi oportună a opiniei publice despre faptele de arme ale militarilor.
Read MoreJurnalistul Mile Cărpenişan, înmormântat cu onoruri militare
Jurnalistul Mile Cărpenişan a fost înmormântat, miercuri după-amiază, în cimitirul „Rusu Şirianu” din Timişoara, la funeralii participând aproximativ 800 de persoane care au vrut să îi aducă un ultim omagiu.
Read MoreZiua Naţională a Greciei, sărbătorită fără vehicule grele din cauza crizei
Tradiţionala defilare militară organizată cu ocazia Zilei de independenţă a Greciei va avea loc joi fără vehicule militare grele pentru a reduce costurile, din cauza dificultăţilor cu care se confruntă ţara, a declarat o sursă din cadrul Ministerului Apărării.
Read MoreTrei sferturi dintre ruşi consideră SUA un stat „agresor”
Aproximativ trei sferturi dintre cetăţenii ruşi consideră Statele Unite drept un stat „agresor” care aspiră să controleze întreaga lume, arată un sondaj de opinie dat publicităţii miercuri.
Read MoreAuto: Mercedes SLS AMG GT3, automobilul de 300 de mii de euro
Noul Mercedes SLS AMG GT3 s-a lansat deocamdată pe Internet. Mai multe fotografii cu maşina de curse au apărut în ultimele zile pe mai multe site-uri de specialitate. Mercedes SLS AMG GT3 are un motor V8 de 6,2 litri care a primit o creştere de putere şi dezvoltă acum puţin peste 600 de cai putere, informează incont.ro
Read MoreLista serviciilor pentru care se va plăti impozit forfetar
Transportul cu taxiuri, spălătoriile auto şi interpretarea artistică se numără printre activităţile introduse într-o listă ce cuprinde 28 de servicii pentru care se va plăti impozit forfetar, potrivit unui nou proiect, în care nu mai figurează touroperatorii sau centrele de fitness.
Read More