Trei astfel de produse, interzise în Uniunea Europeană, pot fi cumpărate însă fără probleme din farmaciile româneşti. Este vorba despre Reductil, Lindaxa sau Minimacin. Ele conţin sibutramină, o substanţă care creşte riscul de atac cerebral sau infarct. Avertismentul a ajuns şi în ţara noastră, dar este ignorat.
Read MoreZi: 24 ianuarie 2010
Proiectul celor două companii naţionale din energie, finalizat
Proiectul de act normativ privind constituirea celor două companii naţionale în sectorul energetic a fost finalizat şi poate fi aprobat în şedinţa de luni a Guvernului, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.
Read MoreAndrei Marga acuză Guvernul
Rectorul Universităţii „Babeş-Bolyai” (UBB) din Cluj, Andrei Marga, acuză Guvernul şi oficiali ai Ministerului Educaţiei că blochează funcţionarea normală a universităţilor şi abordează „prost” problema doctoranzilor şi a scoaterii de posturi didactice la concurs.
Read MoreRomânia, pe locul 2 în Uniunea Europeană în privinţa evaziunii fiscale
România se clasează pe un nedorit loc doi, în Uniunea Europeană, la evaziune fiscală. Aşa rezultă dintr-un studiu efectuat la cererea unei asociaţii cetăţeneşti italiene, pe baza datelor publicate de organele fiscale din statele Uniunii.
Read MoreBasarabia, calea spre o reparaţie morală
După ce a fost doborât în Basarabia „comunismul” generalului sovietic Voronin şi la Chişinău s-a instaurat o nouă putere politică- democratică şi liberală, conform opţiunilor formaţiunilor ce guvernează azi, se vorbeşte despre o reparaţie morală a statului de dincolo de Prut.
Read MoreAnaliza votului ucrainean în regiuni. Primul tur de scrutin din Ucraina. 17 ianuarie 2010
La 19 ianuarie Comisia Electorală Centrală a Ucrainei a finalizat procesarea buletinelor de vot exprimate de electori în primul tur de scrutin. Conform rezultatelor acumulate, 35,32% de electori au votat pentru liderul Partidului Regiunilor Victor Ianukovici, iar 25,05% pentru prim-ministrul Iulia Timoşenco.
Read MoreGuvernul cere reducerea consumului industrial de gaze
Guvernul a cerut marilor consumatori industriali, în principal din industria chimică şi siderurgică, să reducă în această perioadă consumul de gaze naturale, iar termocentralele să utilizeze mai mult păcura, pentru a evita creşterea importului de gaze, livrate în prezent la preţuri ridicate.
Read MoreCod portocaliu de ger pentru şapte judeţe, de duminică până miercuri
Meteorologii au emis avertizarea cod portocaliu de ger, valabilă de duminică până miercuri dimineaţă, pentru judeţele Suceava, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Braşov, Harghita şi Covasna, unde temperaturile minime vor coborî noaptea până la minus 26 de grade.
Read MoreHarlem Globetrotters, din nou la Cluj
Celebra trupă americană de comedy-baschet va reveni în România pentru două show-uri programate la Cluj şi Bucureşti, în luna martie.
Read More„Banii de la FMI ar trebui să vină la sfârşitul lui februarie”
Reprezentantul României la Fondul Monetar Internaţional spune că jumătate din cele 2,3 miliarde de euro vor finanţa în continuare deficitul.
Read More