Şeful Fondului Monetar Internaţional (FMI) pentru Europa, Marek Belka, a declarat că România are „perspective bune” pentru următoarele trimestre şi că aprobarea celei de-a treia tranşe a acordului nu ar trebui să întâmpine dificultăţi, singura problemă fiind aprobarea bugetului pe 2010 în Parlament.
Read MoreLună: decembrie 2009
Ionel Haiduc cere buget de 500 de milioane de euro pentru Academie
Profesorul Ionel Haiduc, preşedintele Academiei Române, a cerut pentru anul 2010 un buget de 500 de milioane de euro pentru instituţia pe care o conduce. El a afirmat că este conştient că sunt şanse mici să primească aceşti bani, însă a adăugat că acest buget de o jumătate de miliard de euro ar reprezenta o sumă decentă.
Read More“Hoinărind” prin Clujul de altădată
“Nu ştiu alţii cum sunt” – ar zice Creangă – dar mie îmi place să hoinăresc, din când în când, printre amintiri şi să “revăd” imagini din vremea copilăriei.
Read MoreGuvernul PDL îi plăteşte vicepresedintelui partidului, Gheorghe Flutur, datoriile contractate de Consiliul Judeţean pe care îl conduce
Guvernul a aprobat, saptămâna trecută, printr-o Ordonanţă de Urgenţă, ca împrumutul contractat în 2004 de Consiliul Judeţean Suceava şi 61 de autorităţi locale din judeţ de la Deutsche Bank să fie rambursat şi din fonduri de la bugetul de stat, în afară de bugetele locale, informează NewsIn.
Read MoreRomânii, europenii care rămân cel mai des fără bani pentru facturile curente
Cel puţin 45% dintre cetăţenii României chestionaţi într-un sondaj al Gallup au declarat că rămân frecvent fără bani pentru facturile curente, mâncare sau alte produse de uz cotidian.
Read MoreClaude Karnoouh: Romania remains an underdeveloped country, without power overseas
Anthropologist Claude Karnoouh, a specialist in human sciences (philosophy, social anthropology, sociology and linguistics), and also the owner of a degree in physics and chemistry, came to Romania in 1971, in 1973 conducting ethnographic research in Maramures.
Read MoreMatei: capitolele 25 şi 26
Evanghelia după Matei: capitolele 25 şi 26
Read MoreŞtiinţă: Eclipsă parţială de Lună, în ajunul Anului Nou
O eclipsă parţială de Lună va avea loc în ajunul Anului Nou, începând cu ora 19.15, urmând să atingă punctul maxim la ora 21.22 şi să se termine la 23.29, informează site-ul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”.
Read MoreGuvernul a anulat compensarea în bani a tichetelor CFR pentru pensionari
Guvernul a anulat facilitatea destinată pensionarilor privind compensarea în bani a tichetelor de călătorie pe calea ferată neutilizate, hotărând ca articolul din legislaţia actuală care stabileşte această facilitate să fie abrogat.
Read More„Iranul se apropie de declanşarea unei noi revoluţii”
În regimurile represive ca cel din Iran, concesiile politice indică adesea apropierea unei revoluţii, iar când un asemenea regim pierde susţinerea poliţiei şi forţelor armate revoluţia este inevitabilă, comentează The Times în ediţia electronică.
Read More