Fotbalistul de la CFR Cluj a fost convocat la naţionala statului Burkina Faso pentru această competiţie şi va lipsi de la echipa feroviară aproximativ trei săptămâni, în luna ianuarie.
Read MoreZi: 8 decembrie 2009
Proces de 10 milioane de euro între proprietarul Sanex şi distribuitorul principal
Grupul austriac Lasselberger, proprietarul fabricii de ceramică Sanex Cluj, este în proces cu principalul distribuitor al producătorului clujean, Delta Distribution. Cele două companii se află angajate într-un proces a cărui miză este de 10 milioane de euro.
Read MoreUniunea Europeana va oferi în cursul acestei săptămâni un ajutor de unu până la trei miliarde de euro ţărilor în curs de dezvoltare, pentru a le ajuta
Uniunea este gata să contribuie cu un ajutor imediat de X miliarde de euro pentru anii 2010 – 2012, se arată într-un document procurat de Agenţia France Presse. Cotidianul Financial Times Deutschland de duminică pretinde citand surse diplomatice că acest X s-ar situa între un miliard şi trei miliarde de euro şi că UE le cere ţărilor dezvoltate să anunţe fiecare în parte cu cât contribuie la un asemenea ajutor.
Read MoreAgenda întâlnirii viitorilor comisari europeni cu preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso
Astăzi, cei 26 viitori comisari europeni se întâlnesc cu preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso. Pe ordinea de zi sunt anunţate discuţii despre primele acţiuni ale noii comisii la începutul lui 2010.
Read MoreJaponia: plan de relansare
Guvernul japonez a adoptat un plan de relansare economică în valoare de 7.200 de miliarde de yeni (aproape 81 de miliarde de dolari, 54,5 miliarde de euro) pentru a menţine relansarea economiei, informează Yahoo Finances (8 decembrie).
Read MoreTârg de Crăciun şi Irozi la Turda
Un târg al meşterilor populari şi al artiştilor care păstrează tradiţiile româneşti vechi de veacuri va fi organizat în oraşul Turda. În cadrul manifestării, o serie de artişti plastici din Turda vor expune opere care pot fi cumpărate şi apoi oferite drept cadouri de Crăciun.
Read MoreUcraina va fi adera la Uniunea Europeană doar la pachet cu Republica Moldova
Uniunea Europeană a dat un semnal neoficial referitor la posibilitatea obţinerii calităţii de membru, dar a avertizat că solicitarea Kievului de aderare la UE poate fie examinată doar în comun cu solicitarea cu Republica Moldova, anunţă în 7 decembrie publicaţia „Kommersant-Ucraina”.
Read MoreLecţia Traian Băsescu
Românii au decis că mai avem nevoie de Traian Băsescu în calitate de preşedinte al ţării. La scrutinul prezidenţial din 2009 românii au predat o lecţie practică clasei politice şi lecţia a avut un singur nume: Traian Băsescu. În ciuda ulterioarelor contestaţii venită din partea adversarilor politici, un lucru este cert: avem un preşedinte ales de popor.
Read MoreLasselsberger Romania faces criminal charges
Lasselsberger Romania, fully-owned subsidiary of Austrian-based manufacturer of ceramic wall and floor surfaces, is under criminal probe, according to data extracted from the Trade Registry.
Read More