UBB

Farmec a avut vânzări mai mari cu 9%, după primul trimestru al anului 2013

Autor: bianca.padurean din 15 mai 2013, Vizualizari: 1 162

Farmec Cluj-Napoca a înregistrat vânzări de 28,9 milioane de lei în primele trei luni ale anului, în creştere cu 9% față de aceeași perioadă a anului trecut, această evoluție aliniindu-se estimării de creștere a companiei pentru anul 2013.
Farmec a încheiat anul 2012 cu vânzări de 121 milioane lei, cu 10% mai mari decât cele din 2011.

“Suntem mândri că avem același ritm constant și sănătos de dezvoltare pe care îl păstrăm deja de câțiva ani buni”, spune Mircea Turdean, Director General al Farmec Cluj-Napoca. “În primele trei luni ale anului am relansat gama Farmec Natural și am completat gama Gerovital Pant Tratament pentru îngrijirea și tratamentul părului cu un Kit Anticădere și o serie de produse dedicate bărbaților, acțiuni ce au avut rezultate imediate în vânzări. De asemenea, relansarea mărcilor de curățenie Nufăr și Triumf și completarea acestor game cu produse noi au consolidat poziția de top pe care acestea o au în preferințele românilor”, adaugă acesta.

Fiind alcătuită din produse pentru îngrijirea feței, corpului și părului, cu ambalaje moderne și formulări eficiente, noile produse Farmec Natural au fost îndrăgite imediat de consumatoare. Extinderea gamei Gerovital Plant Tratament cu produse dedicate bărbaților și lansarea Kitului Anticădere Păr au consolidat poziția de lider a Farmec pe segmentul tratamentului pentru păr.

Renumite pentru eficiența lor, gamele Nufăr și Triumf au fost relansate pe piață în ambalaje noi, familia de produse pentru întreținerea și curățarea locuinței fiind completată cu o subgamă inovatoare de produse - Nufăr Verde. Aceasta este singura grupă de produse pentru curățenie cu principii active de origine naturală, fabricate de o companie locală, produse care se bazează pe formule biodegradabile, cu extract eco-certificat de mușețel, pH neutru și un parfum hipoalergenic.

“Planurile noastre pentru acest an mai cuprind continuarea investițiilor în modernizarea secțiilor de producție, a laboratoarelor și în dezvoltarea sistemului propriu de distribuție, dar și în cercetare și inovare la nivelul portofoliului de produse, unde vom continua să ne surprindem consumatorii prin noi lansări și extinderi de gamă. De asemenea, vom investi puternic în creșterea prezenței noastre la export, cu precădere în țări din zona Europei Centrale și de Est”, mai spune Mircea Turdean.dle templates freefilm online


Categoria: Economie

Ati intrat ca userul nelogat. Va rugam sa intrat in cont-ul d-voastra.
Va recomandam sa va inregistrati daca nu aveti cont.


Reclama

Reclama