UBB

Copiii cu dezabilitati au intampinat primavara

Autor: mihaela.ursan din 2 aprilie 2013, Vizualizari: 884

Copiii cu dizabilități neuromotorii grave, alături de educatorii specializați de la Grădinița Malteza, s-au costumat pentru a sărbători venirea primăverii.

Invitați speciali în cadrul Carnavalului Primăverii sunt elevii de la Liceul Tehnologic special pentru deficienti de auz din Cluj-Napoca, care vor merge la graditia malteza in cursul zilei de miercuri. Copiii de la cele două centre de învățământ sunt astfel încurajați să petreacă împreună momente de voie bună, să comunice, să se joace, să se descopere, fiecare cu specificul său, dar cu toții încărcați de spiritul copilăriei, informeaza conducerea celor doua institutii.

Potrivit acestora, parteneriatul între aceste instituții facilitează comunicarea, cooperarea personalului, schimbul de experiență și împărtășirea de bune practici.

Carnavalul primăverii este parte a unui program mai amplu de celebrare a aniversării a 20 de ani de existență a Grădiniței Speciale Malteze din Cluj-Napoca.

Grădiniţa Specială Malteză pentru copii cu dizabilităţi neuromotorii a fost înfiinţată în urmă cu 20 de ani de către Serviciul de Ajutor Maltez în România ca răspuns la nevoia de dezvoltare a unor servicii pentru copiii cu dizabilităţi severe (neurologice, motorii grave, autism) pentru a le creşte şansele de recuperare şi integrare în comunitate şi pentru a putea preveni marginalizarea şi abandonul.

De serviciile grădiniţei beneficiază un număr de 22 copii, cu deficienţe neuromotorii şi asociate, majoritatea proveniţi din familii modeste, respectiv 5 copii instituţionalizaţi în centrele de plasament.

dle templates freefilm online


Categoria: Social

Ati intrat ca userul nelogat. Va rugam sa intrat in cont-ul d-voastra.
Va recomandam sa va inregistrati daca nu aveti cont.


Reclama

Reclama