www.AutoPieseonline24.ro

UBB


Fordul "oltenesc". Cât costă şi când vor fi livrate primele maşini

Autor: Ioan.Ciorca din 22 martie 2012, Vizualizari: 1 163

Fordul "oltenesc". Cât costă şi când vor fi livrate primele maşini
Modelul Ford B-Max, produs exclusiv la fabrica Ford de la Craiova, va putea fi comandat de vineri, la preţuri de la 13.400 euro, inclus TVA, însă comenzile vor fi onorate începând cu 15 septembrie, iar compania estimează că va comercializa 500 de unităţi în acest an şi 2.000 de maşini anul viitor, scrie Mediafax.
"În 2013 estimăm că vom vinde 2.000 de vehicule B-Max şi că vom avea o cotă de piaţă de 1,7% pentru acest model (...) Nu cred că românii vor considera că este un model scump. Nu vrem să vindem maşini «chele», ieftine, care nu beneficiază de tehnologie de ultimă oră", a declarat, într-o conferinţă de presă, directorul general al Ford România, Henrik Nenzen, citat de Realitatea.net.

El spus că pentru clienţii români care comandă maşina până la data de 15 septembrie, când va fi lansată în showroom-uri, Ford acordă un pachet de opţiuni care valorează între 1.000 euro şi 2.500 euro, în funcţie de versiunea maşinii. Printre aceste opţiuni se numără aer condiţionat, radio CD cu MP3 player, senzori de parcare sau încălzirea parbrizului.

Potrivit lui Nenzen, Ford poate acorda această reducere clienţilor români deoarece costurile cu transportul sunt mai reduse faţă de alte state, ca urmare a faptului că maşina va fi produsă în România.

"Putem acorda facilităţile pentru că vrem să fim foarte de succes şi să vindem mai mult decat prezice piaţa, dar şi pentru că maşina e produsă în inima României şi nu avem aceleaşi costuri de transport ca pentru alte ţări", a afirmat Nenzen.

Modelul B-Max este disponibil în trei variante de echipare (Ambiente, Trend, Titanium) şi trei motorizări pe benzină şi două diesel. Propulsoarele pe benzină au o capacitate de 90 CP, 100 CP sau 120 CP, iar cele diesel dezvoltă 75 de CP şi 95 CP.

Preţul de bază de 13.400 euro este disponibil pentru varianta Ambiente, în timp ce varianta Trend are un preţ de pornire de 14.150 euro, iar cea Titanium de16.150 euro.

Noul model Ford prezintă un sistem original cu uşi clasice în faţă şi uşi glisante în spate, care integrează pilonii centrali.

Astfel, maşina poate fi comandată începând de vineri, urmând ca în iulie să fie disponibilă pentru test drive, iar în septembrie pentru vânzare.

Ford estimează că va produce în acest an la Craiova 60.000 de maşini B-Max, iar anul viitor 105.000 de unităţi, modelul fiind destinat în principal pieţelor externe. Pentru a atinge ţinta de producţie, muncitorii Ford vor lucra în două schimburi.dle templates freefilm online
Sursa: REALITATEA.NET

Categoria: Auto

Ati intrat ca userul nelogat. Va rugam sa intrat in cont-ul d-voastra.
Va recomandam sa va inregistrati daca nu aveti cont.


Reclama

Reclama