UBB

România are datorii de aproape 100 de miliarde de euro

Autor: Ioan.Ciorca din 15 iulie 2011, Vizualizari: 1 264

Datoria externă totală era la finalul lunii mai de 94,719 miliarde euro. La finalul lui 2010, datoria externă totală a României se cifra la 90,91 miliarde euro, potrivit datelor revizuite ale BNR.
România înregistra la finalul lunii mai o datorie externă totală de 94,719 miliarde euro, în creştere cu 4,19% (3,81 miliarde euro) faţă de finalul lui 2010, a anunţat vineri Banca Naţională a României (BNR).
Datoria externă totală era la finalul lunii mai de 94,719 miliarde euro. La finalul lui 2010, datoria externă totală a României se cifra la 90,91 miliarde euro, potrivit datelor revizuite ale BNR.
Datoria pe termen mediu şi lung reprezenta 78,7% din totalul datoriei externe a României în ianuarie-mai 2011, arată datele provizorii ale BNR, iar ponderea datoriei pe termen scurt a crescut la 21,3%.
La finalul lunii mai, datoria pe termen scurt a României însuma 20,154 miliarde euro, în creştere cu 9,3% faţă de nivelul de la finalul lui 2010, când era de 18,44 miliarde euro.
Datoria pe termen mediu şi lung a ajuns la 31 mai 2011 la 74,565 miliarde euro, fiind cu 2,9% mai mare decât la sfârşitul lui 2010, când era de 72,47 miliarde euro.
Datoria publică directă, ce include împrumuturi externe contractate direct de Ministerul de Finanţe şi autorităţile locale, a crescut în primele cinci luni faţă de finalul lui 2010, până la 17,303 miliarde euro, de la 16,02 miliarde euro, în timp ce datoria externă garantată public a coborât la 1,609 miliarde euro, de la 1,708 miliarde euro. Datoria externă negarantată public a crescut la 37,511 miliarde euro, de la 37,43 miliarde euro la finalul lui 2010.
Depozitele constituite pe termen mediu şi lung în România de nerezidenţi au crescut la 8,514 miliarde euro, de la 8,23 miliarde euro la 31 decembrie 2010.
Împrumuturile de la Fondul Monetar Internaţional (FMI) - în baza acordului stand-by cu România, exclusiv suma primită de Ministerul Finanţelor Publice (MFP) de la FMI - însumau 9,628 miliarde euro la sfârşitul lui mai, de la 9,083 miliarde euro la finalul anului trecut, mai arată datele băncii centrale.
Rata serviciului datoriei externe pe termen mediu şi lung a fost 17,6% în perioada ianuarie - mai 2011, comparativ cu 33,3% în anul 2010. Gradul de acoperire a fost 7,8 luni de importuri de bunuri şi servicii la 31 mai 2011, faţă de 8,6 luni la 31 decembrie 2010.dle templates freefilm online
Sursa: NewsIn

Categoria: Economie

Ati intrat ca userul nelogat. Va rugam sa intrat in cont-ul d-voastra.
Va recomandam sa va inregistrati daca nu aveti cont.


Reclama

Reclama