UBER împlineşte un an la Cluj-Napoca şi lansează serviciul UBER cu Scaun pentru Copil

Autor: bianca.padurean din 9 august 2017, Vizualizari: 610

UBER împlineşte un an la Cluj-Napoca şi lansează serviciul UBER cu Scaun pentru CopilCu ocazia aniversării unui an la Cluj Napoca, UBER anunţă lansarea unui nou serviciu destinat famillilor: UberCHILDSEAT, singurul serviciu din Cluj cu maşini dotate cu scaune auto pentru copii, certificate ECE R44/04, conform normelor europene. UberCHILDSEAT este disponibil la Cluj Napoca începând cu 9 august 2017, având un tarif de 1,95 de lei pe kilometru, 0,27 lei/minut şi un tarif minim de 10 lei.  


Conform legislaţiei europene şi a codului Rutier din România, copiii care au până la 1 metru şi 35 de centimetri înălţime pot fi transportaţi cu automobilul numai dacă sunt aşezaţi în scaune special concepute pentru micii pasageri. În prezent, Uber cu scaun auto pentru copil este singura opţiune din Cluj pentru transportul copiilor în condiţii de siguranţă, atunci când părinţii vor să renunţe la maşina personală.

 

Primii utilizatori UberCHILDSEAT în Cluj au fost Andrei Lupşa, Head of Marketing & Sponsorships pentru festivalul Electric Castle şi fiica sa de 2 ani si jumătate, Ana: “Iubesc Clujul, de asta am ales să ne întemeiem o familie aici. Mă bucur că, de la an la an, oraşul creşte, se dezvoltă, îţi oferă din ce în ce mai multe opţiuni. Ca părinte, ştiu că sunt prea puţine modalităţi sigure de a călători prin oraş cu un copil foarte mic, în afară de maşina personală dotată cu scaun pentru copil. Am mai folosit UberChildSeat în Bucureşti şi mă bucur că acum este şi în Cluj Napoca.”

 

“În primul an la Cluj, Uber a fost folosit în mare parte de tineri şi de turişti. Cu acest serviciu nou, vrem să oferim o alternativă la maşina personală şi famililor tinere care au copii şi pentru care opţiunile sigure sunt limitate sau chiar inexistente. Obiectivul nostru e să convingem cât mai mulţi oameni, indiferent de vârstă, să îşi folosească maşina mai puţin sau chiar să renunţe la ideea de a avea una. În Cluj, sunt aproximativ 200.000 de maşini la 300.000 de oameni. Până în 2020, ne propunem ca în Cluj să existe cel mult o maşina la fiecare trei locuitori, iar oamenii să folosească tot mai mult toate celelalte opţiuni de moblitate existente” a spus Nicoleta Schroeder, General Manager, UBER România.

 

 

În primul an de UBER în Cluj-Napoca, zeci de mii de oameni au folosit serviciul, printre care şi 25.000 de turişti din peste 75 de ţări. Pe primul loc în topul ţărilor cu cei mai multi turişti care au folosit UBER la Cluj este Marea Britanie, urmată de SUA şi Franţa.

 

După un an, o maşină ajunge la utilizatori, în medie, în patru minute, faţă de peste 10 minute în august, 2016.

 

La ediţia 2017 a festivalului UNTOLD cererea a fost de peste 10 ori mai mare comparativ cu 2016. Aproximativ 1 din 3 participanţi la festival au folosit serviciul, fie că au comandat personal UBER sau că au împărţit cursa cu mai mulţi prieteni. Utilizatorul cu cele mai multe curse pe perioada festivalului a folosit Uber de 15 ori, iar cea mai lungă cursă a avut 36 de kilometri, a început în Piaţa Unirii şi s-a terminat în apropierea oraşului Gherla.

 

Din cauza cererii mari, tariful dinamic pentru UberX a crescut, în medie, de doua ori, preţul ajungând cel mai mult la de patru ori tariful de bază de 1,95 de lei pe kilometru.  

dle templates freefilm online
Sursa: Credit foto: Chris Nemeş

Categoria: Economie

Ati intrat ca userul nelogat. Va rugam sa intrat in cont-ul d-voastra.
Va recomandam sa va inregistrati daca nu aveti cont.


Reclama

Reclama