Şi Traian Băsescu a fost cucerit de Roşia Montană Gold Corporation

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, 18 august, la Sulina, că proiectul de la Roşia Montană „trebuie făcut”, pentru ca România are nevoie de el, „dar cu condiţia să fie renegociată partajarea beneficiilor”, conform agenţiei de presă Mediafax şi a platformei de ştiri online hotnews.ro. Şeful statului a precizat însă că acest proiect nu poate fi pornit fără avizul Comisiei Europene, iar guvernul Emil Boc trebuie să fie responsabil şi să le spună românilor că acest proiect trebuie realizat. „In orice caz, un asemenea proiect nu poate fi inceput fără un aviz al Comisiei Europene. Problema este că Guvernul să aibă curaj să spună, in primul rand românilor, că acest proiect trebuie inceput şi dus la bun sfârşit – cu protecţia mediului, cu obligaţia celor care exploatează sa refacă mediul si reimpărtire a drepturilor din exploatarea zăcământului de aur, argint şi alte metale”, a subliniat Traian Băsescu.Preşedintele Basescu a evocat ca argument şi evolutia preţului aurului în ultimii cinci ani. „Ce ţară sta cu o asemenea avere in pământ fără să găsească solutii să o pună in valoare? Pentru că resursa asta nu e nici a ONG-urilor, nu e nici a Ungariei, care nu stiu ce avize ar trebui sa dea României… Nu trebuie sa dea niciun aviz, suntem incă stat suveran”, a adăugat Traian Băsescu. Mai mult, preşedintele României a subliniat ca trebuie foarte bine planificată protejarea mediului. „Iar pe cei care vorbesc despre distrugerea mediului îi invit să meargă acum la Roşia Montană. Eu am fost de trei ori. E adevărat, niciodată ca preşedinte al României. Am susţinut şi susţin proiectul, cum susţin orice tip de dezvoltare industrială”, a mai spus Băsescu.Pe 2 august, premierul Emil Boc a declarat, la postul public de televiziune, că Guvernul aşteaptă opinia specialiştilor asupra proiectului Roşia Montană Gold Corporation înainte de a lua o decizie privind aceasta investitie. Boc a tinut totusi să precizeze că, personal, nu este un „fan” al proiectului si că actualul contract, care nu este cel mai favorabil pentru stat, „ar trebui rediscutat”.

Read More