Hărdău acuză Opoziția de ipocrizie

Fostul ministru al Educației și Cercetării, senatorul PDL de Cluj, Mihail Hărdău, acuză Opoziția de ipocrizie. El afirmă că reprezentanții Uniunii Social-Liberale au adoptat o poziție contrară celei pe care au susținut-o până acum în privința articolelor referitoare la predarea istoriei și geografiei în limbile minorităților naționale, respectiv la predarea limbii române ca limbă străină.

Read More

Comedia franceză deschide festivalul TIFF 2011

Producţia cinema „Potiche” (foto) scrisă şi regizată de renumitul cineast Francois Ozon, unul dintre cei mai apreciaţi realizatori de lungmetraje din cinematografia franceză, va fi proiecţia cu care va începe în acest an, pe date de 3 iunie, cea de a X-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania – TIFF. Filmul este o adaptare a celebrei piese de teatru cu acelaşi nume, realizată de Pierre Barillet şi Jean-Pierre Grédy. ‘Ppremiera mondială a lungmetrajului semnat de Francois Ozon a avut loc în competiţia oficială a Festivalului de la Veneţia din 2010. Dacă anul trecut, cinefilii TIFF au avut parte la deschiderea festivalului de o comedie semnată de Fatih Akin, cu „Soul Kitchen”, în acest an, vine rândul comediei franceze, sub semnătura lui Francois Ozon, care va face senzaţie la startul acestei ediţii. Peste 300 de filme au fost înscrise în acest an la Festivalul TIFF de la Cluj, considerat cel mai important eveniment internaţional cinematografic din România. Mai ales şi după recenta sa acreditare de Federaţia Internaţională a Asociaţiilor Producătorilor de Film (FIAPF), forul care decide intrarea într-o companie selectă alcătuită din 40 de alte festivaluri competiţionale din toată lumea.Cea de-a zecea ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania – TIFF va avea loc în perioada 3-12 iunie, la Cluj-Napoca, şi între 15 şi 19 iunie, la Sibiu.

Read More